Summitul Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26), care va avea loc la Glasgow luna viitoare, e văzut ca ultima barcă de salvare înaintea apocalipsei climatice.
Raportul ONU publicat în august avertiza că, fără acțiuni drastice și imediate, încălzirea globală va atinge pragul de +1,5 grade Celsius în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât estimările trecute, ameninţând omenirea cu noi dezastre ”fără precedent”.
În ajunul COP26, Agenția Internațională pentru Energie a transmis o ”somație publică” lideriilor lumii să adopte și să aplice urgent măsuri. Agenția avertizează că, în ritmul actual, omenirea va rata cu 60% ținta de emisii zero de carbon până în 2050.
AIE și-a transformat raportul anual asupra situației energetice din lume într-un ghid pentru liderii lumii ce se vor reuni curând la Glasgow. Raportul arată că emisiile de carbon vor fi reduse cu doar 40% până la jumătatea secolului, pe baza acțiunilor și planurilor actuale anunțate de state.
AIE spune că 4 miliarde de miliarde de dolari trebuie investite doar în următorii 10 ani pentru a avea o șansă la ținta de zero emisii.
Fatih Birol, directorul agenției, a declarat, pentru The Guardian, că deja marile economii au cam ratat șansa de a investi în energia verde pe măsură ce își revin din șocul pandemiei.
”Suntem martorii unei reveniri nesustenabile”, a spus el, arătând capitolul din raport care precizează că folosirea cărbunelui, în loc să scadă, crește puternic, contribuind la a doua cea mai mare creștere de emisii de CO2 din istorie.
Birol a spus că țările în curs de dezvoltare trebuie să ia măsuri dure pentru a reduce emisiile de carbon. Însă a subliniat că acest lucru nu este posibil dacă liderii celor mai bogate națiuni, reuniți la COP26, nu vor face pașii necesari pentru a debloca fluxurile de bani către economiile emergente, punând presiune pe investitorii privați.
”Aș vrea să-i văd pe liderii lumii cum împreună dau un mesaj politic că își asumă un viitor cu energie curată. Aș vrea să-i aud că spun clar că dacă investești în surse murdare de energie riști să-ți pierzi banii, dar dacă investești în energie verde poți să scoți profituri frumoase”, a spus directorul AIE.
Raportul arată că 70% din cele 4 trilioane de dolari ar trebui investiți în țările cu economii emergente. Birol spune că Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional ar putea fi forțate să prioritizeze proiectele de energie regenerabilă în aceste țări, acționând ca un catalizator pentru capitalul privat.
Avertismentul vine însă pe un fond neprielnic, întreaga Europă luptându-se, în prag de iarnă, cu creșteri uriașe ale prețurilor energiei electrice și gazului.
AIE spune că aceste creșteri de prețuri sunt un avertisment în legătură cu riscurile continuării acestui ritm lent în tranziția către energia verde. Birol a respins însă acuzațiile lansate în spațiul public că această criză a prețurilor la energie a fost cauzată parțial de eforturile de a grăbi tranziția.
”Vom vedea că într-o lume alimentată de energie curată, consumatorii vor fi mult mai puțin afectați de dublarea prețului la petrol și gaz”, a spus Birol.
Directorul AIE consideră că trebuie luate măsuri pentru a ajuta populația și industriile lovite de aceste majorări de prețuri, dar avertizează ca ele să nu fie în detrimentul tranziției la energie curată.