Italia şi-a atins obiectivul de vaccinare împotriva coronavirusului cu schemă completă a 80 la sută din populaţia cu vârsta de cel puţin 12 ani.
Au fost vaccinaţi cu schemă completă 43.229.551 de italieni din totalul de aproape 60 de milioane, informează Reuters.
Obiectivul de 80 la sută, stabilit în martie, a fost atins sâmbătă.
Italia a înregistrat de la startul pandemiei aproape 4,7 milioane de cazuri de infectare.
Dintre cei infectaţi, 131.198 au murit.
În același timp, în România avem circa 29% din populația eligibilă vaccinată complet (5.521.404 persoane), motiv pentru care și valul patru al pandemiei lovește din plin țara noastră, cu 10-15.000 de noi cazuri și sute de morți în fiecare zi.
Pe parcurs, România a ratat toate obiectivele stabilite privind campania de vaccinare, dar nu răspunde nimeni pentru acest eșec: toți oficialii responsabili sunt încă în funcții.
Citește și: