DNA face verificări la Jandermerie după ce şeful instituţiei şi-ar fi pontat ore suplimentare

DNA face verificări la Jandermerie după ce şeful instituţiei şi-ar fi pontat ore suplimentare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a demarat o anchetă şi face verificări la Jandarmeria Română, după ce în spaţiul public a apărut informaţia potrivit căreia şeful instituţiei, colonelul Bogdan Enescu, şi-ar fi pontat ore suplimentare în perioada stării de urgenţă.

Informaţia a fost confirmată, pentru Mediafax, de purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Sorin Despina, care a prezentat şi motivele pentru care Bogdan Enescu a ajuns să lucreze mai multe ore decât în mod normal.

„Confirm că există o anchetă în desfăşurare a DNA, care vizează verificarea informaţiilor apărute în spaţiul public.

ADVERTISING

Jandarmeria a pus la dispoziţie toate documentele necesare şi oferă tot sprijinul pentru aflarea adevărului.

Într-adevăr, există ore suplimentare în luna martie, însă acestea au fost determinate de gestionarea situaţiei COVID-19, mai ales că, în acea perioadă, inspectorul general nu a avut adjunct şi a trebuit să gestioneze mai multe activităţi", a explicat purtătorul de cuvânt al instituţiei.

În ceea ce priveşte controlul intern declanşat de MAI, Sorin Despina spune că există o misiune de audit, însă această este una regulată şi e în plină desfăşurare, vizând întreaga activitate a instituţiei, nu aspectele semnate în spaţiul public.

ADVERTISING

Cine este Bogdan Enescu

Bogdan Enescu a fost împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române în decembrie 2019 şi vine din poziţia de inspector-şef al Jandarmeriei Ilfov, funcţie ocupată din ianuarie 2013.

Enescu are 46 de ani, este licenţiat în drept şi are două masterate.

Potrivit CV-ului său, a ocupat mai multe funcţii de-a lungul anilor, de la şef birou resurse umane la şef de stat major şi inspector-şef.

Citește și:

Dosarul 10 August: Un membru al comunității #Rezist a contestat clasarea acuzațiilor față de șefii Jandarmeriei

ADVERTISING

După decizia DIICOT, Cucoș ar trebui să fie pus la loc, șeful Jandarmeriei e nevinovat. Cum se îngroapă Dosarul 10 august


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇