Florin Cîțu atacă USR, "partidul bipolar": Am tolerat o echipă de incompetenți la guvernare mai mult decât era cazul, din respect pentru românii care i-au votat (Video)

Florin Cîțu atacă USR, "partidul bipolar": Am tolerat o echipă de incompetenți la guvernare mai mult decât era cazul, din respect pentru românii care i-au votat  (Video)

La dezbaterea moțiunii de cenzură, în plenul reunit de marți, premierul Florin Cîțu a atacat foarte dur USR, partidul cu care PNL a făcut alianța de guvernare și cu care ar putea să continue, alături de UDMR, deși moțiunea dezbătută azi este cea depusă de PSD, cealaltă fiind amânată pe termen nedefinit.

În discursul ținut de la tribună, noul președinte al PNL și premierul în funcție al României i-a acuzat pe cei de la USR că s-au făcut frați cu PSD și cu neo-fasciștii (AUR), dar și că ”vor să îl dea jos pe singurul om care i-a pus la treabă”.

ADVERTISING

”Cu mine premier, guvernarea nu este un joc de copii răsfățați”, a mai spus el, acuzând USR că ”se joacă alba – neagra” cu guvernarea și că aruncă țara în haos, dând vina pe foștii parteneri de guvernare pentru tot ce se întâmplă azi în economie sau în gestionarea pandemiei.

”Dragi români, vă cer scuze că am crezut în USR. Adevărata față a USR e cea pe care o vedem azi. Dragi români, vă spun că ați votat un partid bipolar. Responsabilitatea pentru ceea ce urmează: dobânzi, curs, pandemie, este a USR”, a acuzat, printre altele, Florin Cîțu.

ADVERTISING

Liderul PNL i-a ironizat pe foștii miniștri de la USR care sunt și parlamentari pentru faptul că astăzi votează o moțiune, a PSD, care e și împotriva lor.

”Claudiu Năsui votează azi pentru moțiunea în care scrie că ministrul Economiei a fost incompetent. Moțiunea PSD spune că a fost incompetență la Transporturi. Incompetență la Transporturi? USR spune că da. Drulă votează moțiunea, înseamnă că este de acord. Prin votul de azi, USR recunoaște că a avut miniștri incompetenți.

Am tolerat o echipă de incompetenți la guvernare mai mult decât era cazul, din respect pentru românii care i-au votat. Acum, USR stă acolo unde le este locul, lângă PSD. (…)

ADVERTISING

Dar cel mai tare mă doare că nu au pregătit valul 4 al pandemiei, un gest criminal. Stați umăr la umăr lângă extremiștii care nu susțin vaccinarea. V-a văzut toată lumea în piață lângă neo-fasciști și extremiști”, a mai spus, printre altele, Florin Cîțu.

Pemierul a subliniat: ”Nu se termină totul aici. Nu mă voi opri din această luptă grea”, acuzându-i încă o dată pe cei de la USR, de data asta pentru că ”și-au bătut joc de sănătate”.

”Au lăsat Ministerul Sănătății fără ministru în plină criză. E un act criminal”, a punctat Florin Cîțu, însoțindu-și discursul cu diverse alte ironii la adresa USR.

Află mai multe despre cum decurge ziua de azi în Parlament, unde este dezbătută moțiunea de cenzură depusă de PSD, care se va încheia cu un vot decisiv pentru supraviețuirea Guvernului Cîțu.

Urmărește declarațiile complete ale premierului Cîțu în Parlament:

Participarea premierului Florin Cîțu la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor și Senatului privind dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură #FlorinCitu #ParlamentulRomaniei

Participare la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor și Senatului privind dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură

Publicată de Florin Cîţu pe Marţi, 5 octombrie 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇