Universitatea Craiova a oficializat, miercuri, transferul mijlocașului croat Ante Roguljic.
Roguljic a semnat un contract valabil până în 2025 cu gruparea din Bănie.
"Clubul Universitatea Craiova a semnat cu Ante Roguljic un contract valabil până în vara anului 2025.
El a fost cel mai scump transfer al unui junior din Croația, declarat la vremea respectivă cea mai mare speranță din Balcani. De meserie mijlocaș ofensiv de picior stâng, croatul poate evolua pe mai multe posturi la mijloc și în atac. Ante va purta tricoul cu numărul 24.
Îi dorim mult succes în familia alb-albastră", se arată într-un comunicat al oltenilor.
În ultimele trei sezoane, Ante Roguljic a evoluat pentru Trencin, în Slovacia.
În carieră a mai jucat la Hajduk Split, Innsbruck, Admira Waker, Liefering, Pafos şi Salzburg.
El este cotat la 300.000 de euro de site-ul transfermarkt.com.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: