Cinci lideri din centrul Europei au semnat joi o declaraţie comună în care se afirmă că imigraţia nu ar trebui să fie răspunsul la declinul demografic din Uniunea Europeană, făcând apel la blocul comunitar să menţină politicile privind familia sub jurisdicţie naţională.
Poziţiile dure anti-imigraţie adoptate de unele guverne din ţările din centrul Europei precum Ungaria – deşi populare în rândul votanţilor domestici – au contrastat puternic cu politicile din restul blocului comunitar. Aceste ţări central europene au obiectat, de asemenea, la criticile UE faţă de politicile lor în chestiuni sociale precum drepturile membrilor comunităţii LGBTI.
"Creşterea numărului copiilor europeni este esenţial pentru prezervarea culturii europene creştine şi altor tradiţii religioase pentru viitoarelor generaţii", se menţionează în declaraţie semnată de premierii Ungariei, Poloniei, Cehiei şi Sloveniei şi de preşedintele Serbiei, care nu este membră UE.
"Migraţia nu trebuie percepută drept principalul instrument pentru a răspunde provocărilor demografice", se mai menţionează în textul citat.
Premierul ungar Viktor Orban, care va avea un scrutin strâns anul viitor, a devenit tot mai radical în politicile sale sociale pentru a proteja ceea ce el susţine că reprezintă valori creştine tradiţionale din liberalismul occidental. El şi-a intensificat, de asemenea, campania anti-imigraţie în ultimele săptămâni, după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan.
Orban, care percepe imigraţia musulmană drept o ameninţare pentru identitatea culturală a continentului, s-a deplasat la gardul de la frontiera UE cu Serbia miercuri, împreună cu omologul său ceh, Andrej Babis.
Babis se confruntă şi el cu un scrutin în două săptămâni şi, la fel ca şi Orban, face campanie cu o puternică platformă anti-imigraţie.
Rata natalităţii din UE este în scădere din 2000, potrivit datelor Eurostat, cu 1,53 naşteri per femeie în 2019, mult sub obiectivul de 2,1 considerat suficient pentru a preveni un declin al populaţiei.
"Singura soluţie sustenabilă împotriva extincţiei Europei este creşterea ratei natalităţii", a declarat Babis la summitul "demografic" de la Budapesta, unde liderii central europeni şi-au dat publicităţii declaraţia comună.
Citește și: