În această toamnă vor fi mai puţine locuri în căminele de studenţi ale marilor universităţi bucureştene.
Cu prioritate vor fi primiţi studenţii vaccinaţi împotriva Covid.
Iată situaţia detaliată pe universităţi:
La Universitatea Bucureşti, vaccinaţii stau separat de nevaccinaţi
Studenţii vor fi cazaţi separat cei vaccinaţi de cei nevaccinaţi, a declarat purtătorul de cuvânt al Universităţii Bucureşti, Mirabela Amarandei.
"Desigur, vom caza separat studenţii vaccinaţi şi cei nevaccinaţi pe camere, respectiv etaje, în funcţie de specificul căminului. Acolo unde există grupuri sanitare în camere, studenţii vor fi separaţi pe camere, iar acolo unde există grupuri sanitare comune pe etaje, studenţii vor fi separat cazaţi, în funcţie de situaţia individuală - vaccinat sau nevaccinat pe etaje. (...)
A scăzut numărul de locuri de cazare puse la dispoziţie studenţilor şi datorită faptului că am cazat mai puţini în camere.
Spre exemplu, dacă numărul total de locuri de cazare al Universităţii Bucureşti este undeva la 5.000, anul acesta punem la dispoziţia studenţilor undeva la 3.000 - 3.500 locuri de cazare.
Spre exemplu, acolo unde avem camere de patru studenţi vor fi cazaţi câte trei, respectând, în primul rând, distanţele şi spaţiul alocat fiecărui student potrivit normelor pe care le-au stabilit specialiştii şi autorităţile. Numărul total de locuri de cazare pe care îl punem la dispoziţia studenţilor este undeva la 3.500", a explicat Mirabela Amarandei.
La Politehnică, prioritate au studenții vaccinați
Rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, a evidenţiat, la rândul său, că vor fi respectate toate măsurile sanitare.
"Respectăm toate măsurile sanitare impuse se autorităţi. Vom începe cazarea, prioritate vor avea studenţii vaccinaţi. Aceasta este decizia pe care am adoptat-o în Consiliul de Administraţie.
Informaţiile pe care le avem în acest moment de la studenţi, de la asociaţiile studenţeşti arată că 65% dintre studenţi sunt deja vaccinaţi şi 15% dintre ei doresc să se vaccineze.
(...) Având în vedere numărul mare de studenţi vaccinaţi, credem că doar cei vaccinaţi vor putea avea acces, pentru că, din nefericire, numărul de locuri a fost redus ca urmare a impunerii măsurilor sanitare.
Am diminuat numărul de locuri din camere astfel încât să respectăm normele sanitare, astfel încât estimăm, având în vedere reducerea numărului de locuri în cămine şi numărul mare de studenţi vaccinaţi din universitate, că doar studenţii vaccinaţi vor reuşi să prindă loc în căminele universităţii", a declarat Costoiu.
La ASE se cere vaccin, test sau dovadă de anticorpi
Rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor, a precizat şi el că s-a redus capacitatea de cazare în cămine.
"La cămin, am redus capacitatea. Adică am redus cu un pat pe cameră. Acum, unde erau patru avem trei. Unde erau trei avem două şi tot aşa.
Vom cere să se prezinte la cazare în perioada 23 - 26 septembrie dovada vaccinării sau dovada că au trecut prin boală sau un test PCR valabil 72 de ore. Cine nu are niciuna dintre cele trei dovezi, pe banii ASE, vom face un test rapid la cazare, astfel încât să putem să avem garanţia că studenţii vor intra sănătoşi în cămin.
Vor fi 3.200 de locuri în cămine pe noua capacitate, faţă de 4.250. Tot ce înseamnă prevederile ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii legat de circulaţia persoanelor pe trasee diferite intrare-ieşire, asigurarea curăţeniei, aerisirea, purtarea măştii", a afirmat rectorul ASE.
El a adăugat că, la parterul căminelor ASE, sunt asigurate camere de izolare.
"Am aprobat o indemnizaţie de hrană, dacă se întâmplă să avem în izolare sau carantină studenţi, astfel încât să le asigurăm tot pe cheltuiala ASE hrana zilnică", a subliniat Istudor.
SNSPA are și mai puține locuri de cazare
SNSPA a informat, printr-un comunicat de presă, că se vor asigura condiţiile de cazare doar pentru studenţii străini aflaţi deja în România - români de pretutindeni, cetăţeni din state non-UE şi studenţii SNSPA proveniţi din centrele de plasament.
"Începând de joi, 23 septembrie, toţi ceilalţi studenţi SNSPA care doresc să beneficieze de cazare (pe parcursul celui de-al doilea semestru) vor avea la dispoziţie un formular online prin care pot solicita un loc în căminele universităţii.
Lista beneficiarilor locurilor de cazare se va afişa în prima parte a lunii octombrie 2021, iar locurile acestora vor fi rezervate. Cazarea efectivă se va desfăşura imediat ce contextul generat de situaţia epidemiologică din ţara noastră va permite organizarea activităţilor didactice în regim mixt/hibrid, cu prezenţă fizică sediul SNSPA.
Doar atunci studenţii SNSPA se vor putea caza, în limita locurilor disponibile, cu respectarea condiţiilor stabilite de autorităţile române şi de conducerea universităţii, pentru asigurarea tuturor măsurilor de sănătate şi protejarea de riscul infectării cu noul coronavirus", a transmis SNSPA.
Care este situația la Medicină
La Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti procesul de cazare se va face conform normelor în vigoare privind prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, însă, dacă situaţia epidemiologică va suferi schimbări transpuse în noi reglementări legislative/restricţii oficiale, acestea vor fi aduse la îndeplinire.
Citește și: