Revin ploile. Cod galben în mai multe județe

Revin ploile. Cod galben în mai multe județe
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Toamna își face simțită prezența în zonele de munte, în Moldova şi nordul Munteniei, unde revin ploile.

Meteorologii au emis și o atenționare cod galben, valabilă de azi de la ora 12.00 și până la ora 22.00.

Astfel, în cea mai mare parte a zonei montane, local în Moldova și pe arii restrânse în nordul Munteniei vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 20…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp.

harta-ploi
Foto: INMH

Prognoză specială pentru București

Administrația Națională de Meteorologie a emis și o prognoză specială pentru București, precizând că vremea va fi azi caldă și frumoasă.

ADVERTISING

Temperatura maximă se va situa în jurul a 30 de grade, iar cerul va fi variabil.

Spre seară, însă, apar norii și sunt posibile ploi de scurtă durată (1…3 l/mp) și unele intensificări ale vântului.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇