Săptămâna care urmează va fi caracterizată de temperaturi cu mult peste normalul perioadei, vorbind astfel de o ”vară indiană” la nivelul țării noastre. Apar și ploile, momentan mai importante cantitativ prin vestul, nordul și centrul țării. Să ne bucurăm, totuși, de aceste zile, semnalul unei răciri importante deja apare la finalul intervalului de prognoză.
Ne așteaptă o săptămână destul de dinamică din punct de vedere sinoptic, o săptămână pe care o începem tot sub influența unui câmp de presiune ridicată, asociat unui anticiclon mobil. Lucrurile evoluează rapid la nivelul întregului continent, astfel că, mai ales în a doua parte a săptămânii, vorbim de o predominare a nucleelor depresionare (Quillan în NE Europei sau Ex-Larry, rămășițele uraganului din Atlantic, poziționat acum în NV extrem al continentului). Un astfel de nucleu depresionar își face apariția și la nivelul țării noastre, începând de miercuri, el venind însoțit și de fronturi atmosferice (cald și rece).
Din punct de vedere al circulației maselor de aer - și aceasta într-o schimbare puternică, care nu va întârzia să își facă simțită prezența și la noi, mai ales după 20 septembrie -, săptămâna care urmează ne păstrează tot într-un sector cald, pe circulație NV – SE și mai apoi V – E, abaterile termice pozitive de la 850 hPa urmând să urce și spre +4 grade față de normalul perioadei.
Temperaturi
Mare parte din săptămâna care urmează aduce temperaturi de vară autentică în țara noastră, sau, așa cum mai este ea denumită, ”vară indiană”.
Astfel, pe parcursul zilei de luni, maximele urcă spre 26 – 28 de grade în cea mai mare parte a țării, iar prin vestul Munteniei, Oltenia, vestul Banatului se pot atinge și 28 – 29 de grade. În nordul și centrul Moldovei dar și prin Transilvania și Maramureș, nu trecem de 23 – 25 de grade. La munte vor fi maxime de 19 – 21 de grade, cu 15 – 16 grade pe creste.
Această distribuție a valorilor termice se păstrează până vineri, când, prin Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei, zonele montane avem parte de o răcire care va duce maximele doar la 19 – 20 de grade, cu 22 – 23 de grade prin Transilvania și 26 – 28 de grade prin restul țării.
Sâmbătă, răcirea se simte și prin nordul Moldovei, în timp ce prin Muntenia, Oltenia, sudul Moldovei și Dobrogea rămân cu valori de 27 – 29 de grade.
Pe parcursul zilei de duminică vorbim deja de două Românii: una cu maxime de la 14 – 16 grade (zonele montane, sudul Transilvaniei), respectiv 20 – 21 de grade prin Moldova, Maramureș Banat și Crișana și o altă Românie (Oltenia, Muntenia, sudul Dobrogei) în care temperaturile de vară, 28 – 30 de grade, rămân de interes.
Și în ceea ce privește temperaturile minime avem parte de valori peste normal, astfel că, de la o zi la alta, urcăm de la valori de 13 – 15 grade spre 17 – 19 grade joi și vineri, în mare parte din țară.
Precipitații
O veste bună pentru săptămâna care vine este legată de apariția precipitațiilor, mult mai importante cantitativ față de ceea ce am avut în ultimele săptămâni. Luni, avem parte de ploi slabe prin zonele montane, Maramureș și nordul Moldovei.
Marți, ploile continuă în zonele montane (prin Orientali se pot acumula 10 – 15 l/mp) în timp ce prin Transilvania, Moldova, estul Munteniei și Dobrogea vorbim de câțiva picături.
Miercuri, ploile continuă prin zonele montane, dar și prin Muntenia, Transilvania, Dobrogea (nu se pot acumula mai mult de 5 – 7 l,/mp). Și pe parcursul zilei de joi avem parte de ploi prin mare parte din țară, tot slabe, doar prin Meridionali și zona de Curbură se pot acumula un 10 – 15 l/mp).
Lucrurile se schimbă radical de vineri, ploile care vor veni în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, zonele montane urmând să aducă 15 – 20, izolat chiar spre 30 l/mp. Ploi vor fi și prin nordul Moldovei, dar nu se vor acumula mai mult de 5 – 7 l/mp.
Și în weekend avem parte de ploi, sâmbătă prin mare parte din țară, cantități mai mari putând să se acumuleze prin zonele montane și nordul Moldovei (10 – 15 l/mp), în timp ce prin restul zonelor țării nu trecem de 3 – 5 l/mp.
Duminică revin ploile intense prin Banat, vestul Transilvaniei (15 – 20, 25 l/mp), dar ploi slabe vom avea în continuare și prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Meridionali.
Dacă prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova nu vorbim de cantități de precipitații totale care să treacă de 5 – 7, 10 l/mp), cu totul altfel stă situația prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, zonele montane, regiuni unde, săptămâna care vine, aduce cantități totale de precipitații care pot ajunge și la 25 – 30 de l/mp.
Material realizat cu sprijinul Prognoze Meteo.
Facebook.com/PrognozeMeteo
Instagram.com/PrognozeMeteo
Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo.