Guvernul a alocat un buget de 2,2 miliarde de euro pentru renovarea clădirilor prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ținta fiind ca aceste construcţii să abă un consum de energie aproape de zero. Află în cele ce urmează dacă imobilul în care locuiești se încadrează în criteriile acceptate și când vor avea loc aceste lucrări.
Guvernul a alocat un buget de 2,2 miliarde de euro pentru renovarea clădirilor prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar 70% din granturi trebuie să fie angajate până la finalul anului 2022.
Potrivit PNRR, document elaborat de Guvern şi aflat în analiza experţilor de la Bruxelles, prin componenta „Fondul pentru Valul renovării”, la finalul implementării reformelor şi investiţiilor, vor exista circa 1.000 - 1.500 blocuri reabilitate energetic şi circa 2.000 de clădiri publice reabilitate.
Un total de 4 milioane de metri pătraţi de clădiri rezidenţiale multifamiliale şi circa 2,5 milioane de metri pătraţi de clădiri publice, inclusiv de patrimoniu istoric, sunt ţinta unor procese de renovare care ar urma să fie derulate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Conform datelor publicate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, regula stabilită prin propunerea de Regulament este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenţei de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. În plus, plăţile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naţionale de redresare şi rezilienţă trebuie făcute până în decembrie 2026, arată Ziarul Financiar.
Concret, pentru ca imobilele rezidenţiale multifamiliale să facă parte din program vor trebui să îndeplinească mai multe condiţii:
- un regim de înălţime de minimum P plus 3 etaje sau de minimum 10 apartamente;
- sunt încadrate, prin raport de expertiză tehnică, în clasele de risc seismic 1 şi 2;
- vor avea o anumită valoare de vârf a acceleraţiei terenului pentru proiectare la cutremur, potrivit hărţii de zonare a teritoriului României.
Dacă ești fericitul posesor al unui apartament dintr-un astfel de bloc, felicitări! Iar dacă plănuiai să-ți achiziționezi o locuință, poate că și acesta ar trebui să fie un criteriu. Până la urmă vorbim despre o investiție pe termen lung și nu ar fi rău să o faci cu cap.
Nu te grăbi, dar fă-ți un obicei din a verifica anunțurile imobiliare pe ImoRadar24 și vei descoperi curând și apartamente astfel reabilitate, scoase la vânzare.
Locuințele cu loc de parcare și spațiu de depozitare, aur curat
Bine ar fi ca apartamentul pe care-l vei achiziționa să aibă și loc de parcare și, de ce nu, spațiu de depozitare. Îți vor folosi și ție, dar sunt aur curat dacă la un moment dat vei dori să vinzi apartamentul.
Brokerii imobiliari spun că în cazul locurilor de parcare, prețul de vânzare variază de la 3.500 de euro la 15.000 de euro, bineînțeles în funcție de zonă.
„Am avut oferte în care prețul unei parcări a ajuns și la 15.000 de euro. Astfel de parcări sunt valorificate ulterior prin închiriere. Se închiriază cu minimum 50 de euro/lunar”, a declarat un agent imobiliar pentru Arena Construcțiilor.
Cât despre prețurile de vânzare ale spațiilor de depozitare, acestea sunt similare cu cele ale unei parcări, ele plecând de la 3.500 de euro. Sunt oferte în care boxele (spațiile de depozitare) pornesc de la 500 de euro mp și ajung până la 1.500 de euro/mp. Potențialii cumpărători sunt extrem de interesați de existența spațiilor de depozitare, mai ales când vine vorba despre cele comerciale.
Cum au stat vânzările de case în luna iulie
Iar dacă te întrebi dacă e un moment bun să cumperi, cel mai bun răspuns îl ai în cele mai recente statistici cu privirele la vânzările de apartamente. Astfel, vânzările de locuințe au mers foarte bine în luna iulie, când au fost vândute 16.523 de apartamente. Numărul lor este mai mare cu 13% față de luna precedentă și cu 64% mai mare față de cel din luna iulie a anului trecut.
Cele mai multe vânzări de apartamente au fost realizate în luna iulie în București (28%). Capitala a fost urmată de județul Timiș, Cluj, Brașov, Constanța și Iași.
În luna iulie 2021 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 59.326 de imobile (case, terenuri și apartamente), mai multe cu 8% față de luna iunie. Față de luna iulie a anului trecut creșterea este de 18%.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în iulie 2021, a fost de 27.637, mai mare cu 907 față de iulie 2020. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 6.012, Ilfov – 4.210 și Cluj – 1.495.
La polul opus se află județele Covasna – 87, Harghita – 94 și Gorj – 106.
Prețurile apartamentelor au crescut în toate marile orașe ale țării
În ceea ce privește prețurile, s-au înregistrat creșteri pe linie ale prețurilor cerute de vânzători, în principalele mari orașe ale țării.
Cum au evoluat prețurile în marile orașe:
- Craiova (+4,8%, până la un preț mediu de 1.260 euro/mp).
- Brașov (+4,7%, până la 1.320 euro/mp)
- București (+4%, până la 1.540 euro/mp)
- Constanța (+3,3%, până la 1.320 euro/mp)
- Cluj-Napoca (+2,2%, până la 1.890 euro/mp util)
- Iași (+1,9%, până la 1.110 euro/mp)
- Timișoara (+1,6%, până la 1.310 euro/mp)
- Ploiești (+1,5%, până la 980 euro/mp)
- Brăila (+1,5%, până la 900 euro/mp)
- Oradea (+1,4%, până la 1.100 euro/mp)
- Galați (+1,2%, până la 1.010 euro/mp).