Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi, că municipalitatea depune eforturi pentru a rezolva problema finanţării celui de-al doilea tronson de exproprieri pentru finalizarea investiţiei din Prelungirea Ghencea, aproximativ 10-12 milioane de lei, adăugând că lucrurile ar fi bune cu adevărat dacă CNAIR ar dinamiza partea de şantier.
"O investiţie aşteptată de 20 de ani! Lucrările pentru obiectivul de investiţii 'Penetraţie Prelungirea Ghencea - Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea' sunt în plină construcţie! (...) Depunem eforturi susţinute pentru a rezolva problema finanţării următorului tronson de exproprieri, aproximativ 10-12 milioane de lei, pentru finalizarea investiţiei din Prelungirea Ghencea, atât de necesară în această zona a Capitalei.
Dacă şi CNAIR (Ministerul Transporturilor) şi-ar dinamiza partea de şantier, lucrurile ar fi cu adevărat bune!", a scris Firea, pe Facebook.
Ea a menţionat că au fost realizate, până în prezent, lucrările de excavaţie şi zidul de sprijin de la tramvai (partea stângă a proiectului), iar în ceea ce priveşte utilităţile au fost finalizate reţeaua de apă şi canalizare, precum şi instalaţiile de apă potabilă şi gaz.
"Infrastructura nouă de drum este realizată în proporţie de 90%, urmând să fie planificată în scurt timp şi realizarea trotuarului, astfel încât în luna august să fie posibilă redarea circulaţiei pe drumul nou executat", a afirmat Firea.
Potrivit primarului general, activitatea pe toate şantierele Capitalei se desfăşoară cu respectarea măsurilor sanitare.
Citește și:
Firea anunță că începe consolidarea clădirii în care e Club A, încadrată în clasa I de risc seismic