Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat luni după-amiază că starea de alertă nu va fi prelungită în Sectorul 1, aşa cum a cerut primarul Clotilde Armand.
Decizia a fost luată în baza informaţiilor primite de la DSP, Garda de Mediu şi Agenţia de Mediu, având în vedere că situaţia salubrităţii în teren este una bună, a spus prefectul.
„Eu sper să nu riscăm să ajungem la situaţia de acum o lună în Sectorul 1. Societatea de salubrizare a dat asigurări că are capacitatea necesară să continue. Evident că situaţia va fi sub monitorizare, având în vedere că este oarecum fragil, toată această perioadă.
Instituţiile de care am vorbit mai devreme vor monitoriza încontinuu situaţia din Sectorul 1 şi nu vom ezita să luăm măsuri în momentul în care lucrurile se vor înrăutăţi.
Discuţiile sunt dese între Primăria Sectorului 1 şi salubrist pentru a ajunge la un acord pentru o perioadă mai îndelungată”, a afirmat luni prefectul Capitalei,
Întrebat dacă, în perioada stării de alertă, Primăria Sectorului 1 a negociat sau nu cu Romprest, prefectul Capitalei a menţionat doar că discuții au fost.
”Parte dintre discuții s-au purtat aici, iar parte, separat”, a precizat Alin Stoica.
Acesta a susținut că Primăria Sectorului 1 l-a informat că se teme că societatea de salubrizare (Romprest - n.red.) nu va avea capacitatea să mențină curățenia. Drept pentru care i-a cerut să prelungească starea de alertă (în care de salubrizare se mai ocupă, pe lângă Romprest, societățile Brai Cata SRL și Rebu SA).
Dar, susține Alin Stoica, o asemenea prelungire a stării de alertă nu este justificată. De altfel, prefectul Capitalei a anunțat încă de pe 23 iulie că declară stare de alertă în Sectorul 1 pentru 30 de zile, dar că nu o va prelungi ulterior.
"Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a Sectorului 1 se teme că compania de salubrizare nu va avea capacitatea necesară de a presta serviciile mai departe. Asta rămâne de văzut. Nu se impune prelungirea măsurii stării de alertă. Ei îşi vor continua activitatea şi vor funcţiona la capacitate", a mai spus Stoica.
Tot la solicitarea presei, Stoica a susținut că nu e treaba instituției pe care o conduce să garanteze că de acum încolo nu se va mai acumula gunoi pe străzile din sector și că această sarcină le revine Primăriei Sectorului 1 și companiei de salubrizare Romprest.
În schimb, Alin Stoica a susținut că va monitoriza situația curățeniei din Sectorul 1.
Întrebat cum a primit Clotilde Armand vestea că starea de alertă nu se prelungește, Alin Stoica a susținut că din partea Primăriei Sectorului 1 a venit la Prefectură un viceprimar. Dar că a comunicat și cu Clotilde Armand și că aceasta știe despre decizia prefectului.
Reacţia lui Armand
După aproape o oră, Clotilde Armand a reacționat pe pagina sa de Facebook, susținând că, de fapt, Alin Stoica n-a prelungit starea de alertă pentru că Romprest a acceptat condițiile Primăriei Sectorului 1 pentru a face salubrizare:
”Prefectul Capitalei a decis să nu prelungească starea de alertă în Sectorul 1 pentru că astăzi la prefectură a avut loc o întâlnire între reprezentanții companiei de salubrizare și Primăria Sectorului 1 iar compania Romprest Service S.A, din cauza căreia am ajuns să avem stare de alertă pe raza administrativ teritorială a Sectorului 1, a dat asigurări că nu mai șantajează autoritatea locală și că poate asigura continuitatea serviciului public de salubrizare așa cum prevede legea salubrizării și regulamentul municipial de salubrizare”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.
De asemenea, aceasta a susținut că Romprest ”a acceptat ceea ce noi am spus de aproape un an de zile și a refuzat sistematic să priceapă, menținând un șantaj ticalos: fără facturi umflate și fără curățenie fictivă. În caz contrar vom aveam din nou stare de alertă”.
Nu reiese foarte clar - din postarea primarului de sector - ce anume a acceptat Romprest. O nouă modalitate de tarifare, în afara celei prevăzute în contract? Rămâne să aflăm.
Directorul adjunct al Romprest, Bogdan Adimi a precizat pentru Spotmedia.ro că, de fapt, discuțiile de la Primăria Sectorului 1 au avut un alt deznodământ.
Mai exact, primăria și-a luat angajamentul să achite 12 milioane de lei din suma de 120 de milioane de lei pe care i-o datorează societății, potrivit contractului de salubrizare.
Și prefectul Capitalei a spus că Primăria Sectorului 1 va trebui să-i achite societății Romprest sumele pe care nu le contestă.
Oricum, Armand susține că - deși Primăria Sectorului 1 și Romprest au ajuns la un acord - nu crede că societatea își va respecta promisiunile și merge, în paralel, în instanță, în încercarea de a rezilia contractul.
Clotilde Armand a fost mandatată în urmă cu aproape o lună - adică pe 27 iulie 2021 - să înceapă demersurile pentru rezilierea contractului cu Romprest.
Nu știm, însă, ce măsuri a luat în acest sens, până la acest moment.
Spotmedia.ro a solicitat informații de la Primăria Sectorului 1 cu privire la:
- acțiunile pe care le-a demarat, în instanță, pentru rezolvarea crizei salubrizării din sector
- orice alte măsuri administrative a luat privind rezolvarea problemelor de curățenie
- cât gunoi au strâns companiile Brai Cata SRL și Rebu
- cine și cât a măturat în Sectorul 1, de la declararea stării de alertă
- cum se va menține curățenia în sector după expirarea stării de alertă
- strategia pe care și-a asumat că o va întocmi pentru prevenirea apariției tipului de risc generat de eșecul serviciului de public
- perioada în care a fost în concediu, pe durata stării de alertă
Până la acest moment, nu am primit răspuns la întrebări. Dacă instituția ne va comunica informațiile, vom reveni cu detalii.
Cum s-a ajuns în situația de azi și ce urmează
Reamintim că primarul Clotilde Armand a convocat, duminică, Consiliul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Sector 1 și a solicitat prelungirea cu 15 zile a stării de alertă din sector.
CLSU a fost de acord. Hotărârea CLSU a Sectorului 1 a fost trimisă, tot duminică, prefectului de București, care însă vedem că nu a fost de acord.
În data de 23 iulie prefectul Capitalei a declarat stare de alertă în Sectorul 1 al Capitalei, pe fondul crizei gunoaielor. Starea de alertă a fost declarată pentru 30 de zile.
Citeşte şi: