Judecătoarea afgană Tayeba Parsa, de la Curtea de Apel din Kabul, spune că pentru talibani, simplul fapt de a fi judecător al statului afgan este un motiv suficient pentru ca acesta să fie ucis fără vreun proces judiciar prealabil.
Ea a declarat într-un interviu pentru Revista Forumul Judecătorilor că pentru femeile judecător pericolul este mult mai mare.
Tayeba Parsa afirmă că nu se îndoiește că după căderea guvernului, judecătorii – în special femeile judecător – vor fi executați fără un proces.
Redăm integral interviul realizat de judecătorul Dragoş Călin, copreședinte al Asociației Forumul Judecătorilor din România, cu judecătoarea afgană Tayeba Parsa:
Care este principala temere pentru dumneavoastră după ce talibanii au preluat controlul în Afganistan?
Pentru talibani, simplul fapt de a fi judecător al statului afgan este un motiv suficient pentru ca acesta să fie ucis fără vreun proces judiciar prealabil. Recent, săptămâna trecută, doi bărbați judecători au fost uciși de talibani în momentul în care talibanii au descoperit că ambii erau judecători.
Dar pentru femeile judecător pericolul este mult mai mare. Talibanii cred că regulile Islamului interzic femeilor să fie judecător. Nu ne simțim în siguranță și nu mă îndoiesc că, după căderea guvernului, judecătorii – în special femeile judecător – vor fi executați fără un proces.
Credeți că toate femeile judecător din Afganistan vor fi îndepărtate din funcție?
Da, credem că femeile judecătoare vor fi eliminate din funcții, în special judecătorii care fac parte din grupul etnic Hazara, minoritar, și din comunitatea religioasă Shi’a, minoritară. În timpul regimului taliban anterior, au fost concediați doar judecătorii Hazara.
Cum poate ajuta comunitatea internațională și, în special, judecătorii din întreaga lume?
Comunitatea internațională poate presa talibanii pentru a respecta statul de drept, drepturile omului și ale femeilor. Se prefac că le respectă, dar noi înțelegem că fac asta doar din cauza comunității internaționale.
Emigrarea din Afganistan va fi singura șansă de a scăpa cu viață pentru judecătorii afgani ?
Da, singura modalitate de a fi în viață și în siguranță pentru femeile judecător din Afganistan este să emigreze. Noi, femeile judecător afgane, discutăm pe un grup. Sunt atât de îngrijorate colegele și se tem, vor să părăsească Afganistanul pentru că și-au pierdut toate speranțele. Am auzit că talibanii vor începe să ne caute prin case.
Citește și: