Un turneu important de tenis a fost anulat

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Turneul masculin de tenis de la Shanghai, de categoria Masters 1.000 ATP, prevăzut în luna octombrie, a fost anulat ca urmare a situaţiei epidemiologice din China şi din străinătate, potrivit unui comunicat dat publicităţii marţi de societatea organizatoare, citată de EFE.

Decizia a venit în urma unor „discuţii aprofundate cu părţile implicate”, printre care şi Asociaţia Tenismenilor Profesionişti (ATP), au precizat organizatorii într-un comunicat, subliniind că „sănătatea şi siguranţa personalului” este prioritatea sa şi că, ţinând cont de avansul pandemiei în China şi în întreaga lume, „nu este fezabilă” desfăşurarea evenimentului în acest an.

ADVERTISING

China s-a confruntat în ultimele săptămâni cu o explozie de cazuri de Covid-19, provenind de pe aeroportul din Nankin, capitala provinciei orientale Jiangsu, virusul propagându-se deja în alte regiuni ale ţării.

De peste un an, China a aplicat controale stricte la intrarea în ţară, pasagerii care aterizează pe pământ chinez fiind obligaţi să prezinte teste PCR şi anticorpi negativi, iar apoi să stea în carantină o perioadă de cel puţin două săptămâni într-un hotel stabilit de autorităţi şi plătit de călător.

ADVERTISING

Acesta este al doilea an consecutiv în care Masters-ul 1.000 ATP de la Shanghai este anulat din acelaşi motiv, alături de alte turnee programate în China în acest an, precum cele de la Chengdu şi Zhuhai, de categoria ATP 250.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!