ONU a emis o ultimă ”alertă roşie pentru omenire”, înainte de apocalipsa climatică. Dezastrele de acum sunt ireversibile și ar putea deveni catastrofale

ONU a emis o ultimă ”alertă roşie pentru omenire”, înainte de apocalipsa climatică. Dezastrele de acum sunt ireversibile și ar putea deveni catastrofale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cu efecte mai severe şi într-un ritm mai accelerat, încălzirea globală ar putea atinge pragul de +1,5 grade Celsius în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât estimările, ameninţând cu noi dezastre ”fără precedent” omenirea lovită deja de valuri de caniculă şi inundaţii.

Cu mai puţin de trei luni înaintea Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, constatările şocante ale experţilor în domeniul climei din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC), prezentate într-un raport dat luni publicităţii, sunt asemenea alarmei dinaintea bătăliei: oamenii sunt ”indiscutabil” responsabili pentru dereglările climatice şi nu au altă soluţie în afara reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră dacă vor să limiteze efectele negative.

Acest raport de evaluare, primul după şapte ani, adoptat vineri de 195 de ţări, trece în revistă cinci scenarii referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră, de la cel mai optimist - după unii, utopic - la cea mai pesimistă ipoteză, potrivit AFP.

În toate situaţiile, planeta ar urma să atingă pragul de încălzire de 1,5 grade Celsius în comparaţie cu epoca industrială în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât estimarea anterioară a IPCC din 2018.

ADVERTISING

Apoi, până în 2050, creşterea va depăşi acest prag - unul dintre limitele-cheie stabilit prin Acordul de la Paris -, chiar dacă omenirea va reuşi să reducă semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră.

Iar dacă aceste emisii nu sunt reduse drastic, pragul de +2 grade Celsius va fi depăşit în decursul acestui secol, ceea ce ar însemna eşecul Acordului de la Paris şi al obiectivului său de a limita încălzirea globală ''cu mult sub'' +2 grade Celsius, dacă e posibil la +1,5 grade Celsius.

”Este doar prima salvă”

Deşi temperaturile planetare au crescut până în prezent cu +1,1 grade Celsius, omenirea poate constata cu propriii ochi efecte deja în acţiune.

Cu atât mai mult vara aceasta, odată cu incendiile care devastează vestul Statelor Unite, Grecia şi Turcia, inundaţiile produse în Germania sau China sau temperaturile care au ajuns până la 50 de grade Celsius în Canada.

''Dacă vi se pare că situaţia este acum gravă, amintiţi-vă că ceea ce vedem nu este decât prima salvă'', a comentat Kristina Dahl, din cadrul Union for Concerned Scientists.

Chiar şi la +1,5 grade Celsius, valurile de caniculă, inundaţiile şi alte evenimente extreme vor spori într-un ritm ''fără precedent'' în ceea ce priveşte amploarea, frecvenţa, perioada din an când se produc sau zonele afectate, avertizează raportul IPCC.

ADVERTISING

''Acest raport ar trebui să provoace fiori oricui îl va citi (...). Ne arată unde suntem acum şi încotro ne îndreptăm din punctul de vedere al încălzirii globale: într-o groapă 'pe care continuăm să o săpăm'”, a comentat climatologul Dave Reay.

În faţa acestui viitor apocaliptic, apelurile la acţiune se multiplică.

”Pentru stabilizarea climei va fi nevoie de o reducere puternică, rapidă şi durabilă a emisiilor de gaze cu efect de seră, în scopul ajungerii la neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon”, a insistat Panmao Zhai, copreşedintele grupului de experţi care au elaborat această primă parte a raportului IPCC.

A doua parte a documentului, dedicată efectelor, preconizată să fie publicată în februarie 2022, arată în detaliu cum viaţa pe Terra va fi inevitabil transformată peste 30 de ani sau chiar mai devreme, potrivit unei versiuni preliminare obţinută de AFP.

A treia parte a raportului, care va aborda subiectul soluţiilor, este prevăzută pentru martie 2022.

Calea de urmat este însă deja cunoscută în mare parte şi presupune configurarea unei economii decarbonizate.

”Raportul trebuie să sune alarma pentru cărbune şi energiile fosile înainte ca acestea să ne distrugă planeta”, a pledat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, acuzând aceste forme energetice alături de defrişări de ”sufocarea planetei”.

ADVERTISING

În ritmul actual, ne îndreptăm spre +4 sau +5 grade Celsius

Întrucât emisiile de CO2 vor trebui reduse la jumătate până în 2030 pentru a atinge ţinta de +1,5 grade Celsius, toate privirile se vor îndrepta înspre Glasgow, unde în noiembrie se vor reuni lideri din lumea întreagă.

”Nu mai e timp de aşteptat şi nici loc de scuze”, a subliniat Antonio Guterres, spunând că COP26 va trebui să fie un ”succes” după această ”alertă roşie pentru omenire” lansată de IPCC.

Dar până în prezent, doar jumătate dintre guverne au revizuit angajamentele referitoare la emisii de gaze cu efect de seră. Precedenta serie de angajamente, luată cu prilejul Acordului de la Paris din 2015, va avea ca efect o încălzire de +3 grade Celsius, dacă vor fi respectate, dar în ritmul actual, omenirea se îndreaptă spre +4 sau +5 grade Celsius.

În ciuda tuturor previziunilor sale sumbre, IPCC oferă cu toate acestea şi o speranţă.

În cel mai optimist scenariu, temperatura ar putea reveni sub pragul de 1,5 grade Celsius până la sfârşitul secolului, cu condiţia reducerii drastice a emisiilor şi a absorbirii unei cantităţi mai mari de CO2 decât cea emisă.

Însă tehnologiile care permit recuperarea CO2 din atmosferă pe scară largă se află încă în stadiul de cercetare, a mai precizat IPCC.

Consecinţe ireversibile

Anumite consecinţe ale încălzirii globale sunt însă ”ireversibile”, subliniază raportul.

Valuri de căldură care până acum afectau planeta o dată la 50 de ani acum au loc cel puțin o dată la 10 ani. Cicloanele sunt tot mai puternice. Episoade de seceta severă au loc de 1,7 ori mai des decât înainte, iar sezoanele de incendii sunt tot mai intense și mai lungi ca durată.

Sub influenţa topirii gheţarilor polari, nivelul apelor oceanelor va continua să crească timp de ”secole, chiar milenii”.

”Pare îndepărtat, dar milioane de copii născuţi deja vor fi încă în viaţă în secolul al XXII-lea”, a subliniat Jonathan Bamber, unul dintre autorii raportului.

Pentru prima dată, IPCC subliniază de asemenea ”că nu poate exclude” producerea unor ”puncte de cotitură”, cum ar fi topirea calotei glaciare din Antarctica sau dispariţia pădurilor, care va duce sistemul climatic către o schimbare dramatică şi iremediabilă.

Gheața de deasupra Oceanului Arctic va dispărea cu totul cel puțin o dată până în 2050, potrivit notelor extrase de Reuters din raport. Regiunea se încălzește cel puțin de două ori mai rapid față de restul globului. Această topire va avea la rându-i ca efect accelerarea încălzirii, pentru că lasă expusă apă care absoarbe radiații solare, față de gheața care le reflectă.

Chiar dacă încălzirea globală reușește să fie oprită la pragul optimist de 1,5 grade Celsius, nivelul mediu al mărilor tot ar crește cu cel puțin 2-3 metri. Se estimează că până în 2100 va avea loc o inundație masivă a zonelor de coastă, din categoria evenimentelor care se produc o dată la 100 de ani.

Cea mai sumbră estimare e că până în 2300 nivelul mărilor ar putea crește chiar cu 15 metri.

Încă nu suntem condamnați la eșec

Nu este însă un motiv pentru a renunţa la luptă, ci dimpotrivă, mai spun oamenii de ştiinţă şi activiştii. Întrucât încălzirea globală nu se produce ca prin magie la atingerea unui anumit prag: fiecare fracţiune de grad contează şi amplifică efectele.

”Nu suntem condamnaţi la eşec”, a remarcat Friederike Otto, unul dintre autorii raportului.

”Nu vom permite ca acest raport să fie uita pe un raft”, a subliniat la rândul său Kaisa Kosonen, din partea Greenpeace. ”Îl vom aduce cu noi în tribunale”.

Reacția Gretei Thunberg

Raportul ONU a primit o reacție rapidă din partea activistei suedeze pentru mediu Greta Thunberg, care a spus că nu e nicio surpriză.

''Confirmă ceea ce ştim deja din mii de studii precedente şi rapoarte - că ne aflăm într-o situaţie de urgenţă. Este o trecere în revistă serioasă (dar prudentă) a celor mai importante dovezi ştiinţifice disponibile în prezent'', a scris tânăra activistă pe reţelele de socializare.

”Nu ne spune ce să facem”, a remarcat ea referitor la raport, care sintetizează cele mai valoroase studii pe teme climatice realizate în ultimii ani.

”Depinde de noi să avem curaj şi să luăm decizii bazate pe dovezile ştiinţifice oferite de aceste rapoarte. Putem încă evita cele mai grave consecinţe, dar nu dacă acţionăm tot ca până acum şi nu tratăm criza aşa cum trebuie tratată o criză”, conchide activista.

Citește și: Locurile unde poți supraviețui în caz că lumea se prăbușește. Colapsul societății s-ar putea produce în timpul vieții noastre


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇