Prefectura Prahova răspunde, marţi, acuzaţiilor aduse de primarul din Ploieşti, Andrei Volosevici, care a reclamat public lipsa de implicare a unor instituţii în rezolvarea crizei deşeurilor din oraş şi care a declarat că, de peste o lună, Prefectura nu a răspuns solicitării Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă privind declararea sării de alertă.
„Fără prezentarea analizei factorilor de risc, conform O.U.G. nr 21/2004 şi a tipului de risc identificat conform H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, considerăm că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru acordul prefectului privind declararea stării de alertă pe teritoriul municipiului Ploieşti”, transmite Prefectura.
Prefectura Prahova a răspuns abia azi, după ce în presă au fost publicate acuzaţiile primarului la adresa instituţiei.
Detalii despre acuzaţiile edilului aici - Primarul din Ploieşti, oraş îngropat în gunoi: Prefectura pare autistă, Garda de Mediu e la mare sau în concediu
"Ca urmare a articolelor apărute în presă privind acuzaţiilor transmise de administraţia publică locală la adresă Instituţiei Prefectului – Judeţul Prahova, facem următoarele precizări:
Instituţia Prefectului - Judeţul Prahova a solicitat Primăriei municipiului Ploieşti şi Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, în repetate rânduri, să prezinte în regim de urgenţă documentaţia legală care a stat la baza Hotărârilor C.L.S.U. Ploieşti nr. 3 şi nr. 4 privind existenţa şi menţinerea stării potenţial generatoare de situaţii de urgentă la nivelul municipiului Ploieşti.
Primăria municipiului Ploieşti şi CLSU au fost informate prin adresa Instituţiei Prefectului - Judetul Prahova cu nr. 12121/03.08.2021 şi prin adresele anterioare nr. 6986/04.05.2021 respectiv 9614/18.06.2021, că în conformitate cu legislaţia în vigoare, hotărârile privind declararea, prelungirea sau încetarea stării de alertă se fundamentează în baza analizei factorilor de risc, conform O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
Având în vedere prevederile O.U.G. nr 21/2004, starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă cu amploare şi intensitate deosebită, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc.
Fără prezentarea analizei factorilor de risc, conform O.U.G. nr 21/2004 şi a tipului de risc identificat conform H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, considerăm că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru acordul prefectului privind declararea stării de alertă pe teritoriul municipiului Ploieşti”, a transmis Prefectura Prahova.
Conform sursei citate, instituţia "nu a rămas indiferentă la problemele sesizate privind salubrizarea în municipiul Ploieşti”, iar la fiecare adresă primită din partea Primăriei, prefectul Cristian Ionescu "a solicitat instituţiilor cu atribuţii de control privind sănătatea publică şi protecţia mediului să constate şi să aplice măsurile legale”.
Practic ceea ce spune azi Prefectura vine în contradicţie cu cele afirmate ieri de primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici (PNL), care a reclamat public, într-o conferinţă de presă, lipsa de implicare a unor instituţii deconcentrate în rezolvarea crizei deşeurilor cu care confruntă locuitorii oraşului.
Citeşte mai multe despre criza gunoiului de la Ploieşti: