Afacerile mici și foarte mici, motorul economiei, au primit în perioada ianuarie 2020 – mai 2021 finanțări de 167 de milioane de lei prin creditul EaSI de la Patria Bank, mai bine de jumătate din volumele de creditare fiind acordate în primele 5 luni ale lui 2021.
Patria Bank este unul dintre cei mai activi finanțatori locali în cadrul Programului pentru Ocuparea Forței de Muncă și Inovare Socială (EaSI) care oferă antreprenorilor posibilitatea de a accesa credite fără garanții sau avans, acestea fiind garantate de Uniunea Europeană.
De la începutul programului EaSI, adus pentru prima oară în România de Patria Bank, și până în prezent (2015 – 2021), finanțări de peste 404 de milioane de lei au susținut și contribuit la dezvoltarea antreprenoriatului local.
Perioada în care micii antreprenori pot solicita o sumă mărită, de până la 240.000 de lei, prin EaSI de la Patria Bank, a fost extinsă până la final de an
După un an pandemic în care antreprenorii au avut nevoie de ajutor pentru a-și continua și dezvolta afacerile în pofida contexului nefavorabil, micii antreprenori pot beneficia în continuare de accesarea unor finanțări extinse, de până la 240.000 de lei, până la final de an și o garanție acoperită în proporție de 90% de Uniunea Europeană.
Produsul este accesibil și celor care au primit deja finanțare prin creditul EaSI în ultimul an, aceștia putând să solicite extra sume, până la plafonul maxim de 240.000 de lei.
„Semnele bune ale începutului de an, pe fondul intrării într-o nouă normalitate, continuă și se resimt în energia micilor antreprenori și a afacerilor pe care aceștia le gestionează. Nivelul de încredere a crescut, la fel și predictibilitatea, generând un apetit ridicat de extindere și consolidare a afacerilor.
Și în Patria Bank simțim această energie, microfinanțarea prin programul EaSI înregistrând o creștere foarte bună: doar în primele 5 luni ale anului peste 84 milioane de lei au mers la micile afaceri, agricole și non agricole. Și cel mai mult ne bucură că acești bani merg să susțină familii întregi, în micile afaceri pe care le finanțăm fiind implicată, de cele mai multe ori, toată familia antreprenorului” a menționat Iliuță Jitaru, Manager Microfinanțare în Patria Bank.
În ceea ce privește profilul antreprenorilor care au primit finanțare în perioada ianuarie 2020 – mai 2021 prin creditul EaSI Patria Bank și impactul real al microfinanțării, atât la nivel economic, dar mai ales social, cifrele ne arată următoarele:
- 90% din firme au sub 5 angajați,
- 34% din afacerile finanțate sunt producători agricoli din mediul rural,
- 70% au o formă de organizare SRL, restul fiind întreprinderi individuale și familiale, producători agricoli individuali și persoane fizice autorizate,
- 87% au o cifră de afaceri de sub 100.000 de euro/an, în creștere față de perioada anterioară (76%)
- și 66% dintre antreprenori folosesc banii pentru investiții și 34% pentru capital de lucru
Profilul detaliat al afacerilor finanțate prin programul EaSI
Creditul EaSI fără garanții poate fi solicitat de microîntreprinderi românești (indiferent de forma de organizare sau domeniul de activitate) care au maximum 9 angajați şi o cifră de afaceri de până la 2 milioane de euro pe an. Creditul EaSI se acordă în lei și poate fi folosit pentru finanţarea capitalului de lucru şi a activităților curente, pentru investiții sau finanțarea nevoilor mixte. Garanția de la Uniunea Europeană a fost extinsă în perioada pandemiei și acoperă 90% din valoarea creditului, până la 31.12.2021, aceasta revenind ulterior la 80%. Pentru diferență, Patria Bank nu solicită garanții reale suplimentare.
Creditul EaSI poate fi solicitat și online, direct pe site-ul Patria Bank (https://www.patriabank.ro/afaceri-mici/credite/credite-fara-garantii/credit-easi-fara-garantii) sau telefonic la 0800 410 310 toţi cei interesaţi fiind contactaţi în cel mai scurt timp de un reprezentant al băncii, procesul de acordare decurgând simplu şi rapid
Despre Patria Bank
Patria Bank este o bancă românească dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor și afacerilor locale. Listată la Bursa de Valori București, Patria Bank are o prezență fizică națională și în 2021 va deveni accesibilă de oriunde, prin produse și servicii oferite 100% online.
Grupul Patria Bank are ca acționar majoritar Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) si BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre)