Cum mi-au fost înnodate speranțele politice de baronetul dâmbovițean

Cum mi-au fost înnodate speranțele politice de baronetul dâmbovițean

Acest text nu este o analiză a situației politice, este doar o trecere în revistă a neîncrederilor și speranțelor mele personale. Dacă ele se vor potrivi cu cele ale altor persoane aceasta nu este o întâmplare, ci pur și simplu o stare de spirit comună. Acest text este trist și oarecum patetic, îmi cer scuze de la bun început pentru asta.

Nu sunt fan al domnului Cîțu, nu cred că fără domnia sa guvernarea liberală nu ar fi mers, anul trecut este un bun exemplu: cu Ludovic Orban la cârmă guvernarea a fost cumva decentă, a fost altfel decât guvernările PSD girate de penalul Dragnea. Nu cred în declarațiile festivite ale sale, cred că ori este rău sfătuit ori a luat-o de unul singur pe arătură.

ADVERTISING

Nu mi-am făcut nici prea mari speranțe, când am mers la vot, pentru că din mizeria politică a ultimilor 30 de ani nu se puteau naște feți-frumoși peste noapte. Mi-am zis că trebuie să las acasă iluziile că liberalii și useriștii vor scoate din joben miniștri albi pentru zilele acestea negre ale pandemiei.

N-am avut nepriceperea să cred că guvernul va decola spre binele național ca un avion cu reacție, mi-am zis că aș fi mulțumit dacă ar merge măcar ca o mașină second hand importată din occident. Și cam așa merge, poate chiar mai rău, se poticnesc guvernanții prin gropile concretului pentru că politica noastră nu este drum asfaltat ci drum de pământ pentru care.

N-am crezut în primenirea peste noapte a clasei politice, sunt prea bătrân ca să mai cred în reforme și revoluții de catifea. Pentru că nici dacă cineva făcea să dispară toți baronii galbeni nu avea cum să răsară pe pământul îmburuienat de ei flori de câmp: trebuie să dai cu coasa ani în șir ca să faci fâneață din pământ înțelenit.

N-am crezut că domnul Cîțu își va păstra limpezimea odată ajuns prim-ministru, la noi puterea și politica corup și schimbă omul în rău. Dar am sperat ca macularea premierului să se petreacă în limitele decenței, am sperat ca omul Cîțu să nu devină atât de repede un politicianist care să învețe dinozaurizarea cu așa sprinteneală.

Am sperat ca domnul Orban, mai bătrân și mai hârșit, să înțeleagă că este în avantajul tuturor să ajungă la o înțelegere cu președintele Iohanis, pentru că războiul lui cu Cîțu este, în opinia mea, unul cu palatul Cotroceni. Am crezut că Ludovic Orban va avea decența să se retragă în linia a doua a partidului, să aștepte vremuri mai bune pentru a se reinventa, dar uite că m-am înșelat și războiul fratricid din PNL amenință să rupă partidul.

Am sperat ca în politică să apară ceva oameni noi, dar nu am văzut niciunul, din cei vechi doar cei câțiva care au fost decenți până la alegeri au fost și după aceea. În rest baronimea și-a arătat din plin mizeria morală și pofta nestăvilită de sinecuri și posturi nemeritate în administrație. Baronimea galbenă care este, în opinia mea, vinovată pentru toate neîmplinurile celor șase luni de guvernare.

Am sperat ca miniștrii să fie cu câteva trepte mai sus decât oricare din cei 80 prefirați de Dragnea prin guvern, dar nu m-am ales decât cu vreo cățiva mai acătării. Pentru că algoritmul coaliției a fost la fel de nociv ca și cleptocrația PSD. Și iată cum pletora de nepricepuți din guvern bat pasul pe loc sau merg îndărăt pentru că nu știu cum să privească înainte.

Am sperat ca cei cu capul pe umeri din PNL să ducă partidul înainte și conduita lor să fie model pentru ceilalți. Nu s-a întâmplat pentru că s-au îmbolnăvit imediat, și-au pierdut mințile prea repede și au căzut în capcana politicianismului baronetului local prea adânc ca să mai poată ieși în lume cu fețele nepătate.

Nu sunt un pesimist, dar nu mai cred în oamenii politici de la noi de foarte multă vreme, nici nu-mi mai aduc aminte de când. Nu cred în capacitatea lor de a redeveni oameni adevărați, cancerul roșu, cleptocrația și politicianismul au ros prea tare din substanța lor ca să se mai poată reîntregi vreodată.

În schimb am destule lucruri în care să cred. Cred în investiții ca motor al creșterii economice. Cred în supravegherea Comisiei Europene care va tăia până la urmă nodul gordian al politicianismului dâmbovițean. Cred în antreprenoriatul autohton care a produs creștere economică și a urcat România la 75% din media veniturilor UE. Cred în puterea omului obișnuit de a trece peste vremi cu politicienii cățărați pe spinarea sa. Cred în NATO, nu în armata română, care nu poate fi altfel decât societatea. Cred în Dumnezeu, va scoate omul la liman dincolo de neputințele instituționale ale bisericii. Cred în Parchetul European și în DNA. Cred în presă, altfel n-aș citi zilnic știrile și n-aș scrie ierbare cu proști izvorâte din politica noastră grețoasă.

Și, în fine, cred în votul cetățeanului care s-a dovedit în ultima vreme mult mai atent și mult mai inteligent decât majoritatea mult prea micilor noștri politicieni. Așa să-mi ajute Dumnezeu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇