În data de 15 iulie, procurorii care se ocupă de crima organizată (DIICOT) și care au preluat Dosarul 10 august de la Parchetul Militar în urmă cu un an, au închis cercetările printr-o soluție controversată, care a produs stupoare în rândul unei părți a opiniei publice.
Vlad Gheorghe, jurist, consilier la grupul parlamentar al USR, este una dintre cele mai cunoscute victime ale violențelor din data de 10 august.
Imaginea în care protestatarul Vlad Gheorghe stă cu mâinile ridicate. în timp ce un jandarm îl lovește cu bastonul până îl doboară, a fost văzută și a șocat milioane de oameni. Această scenă a devenit una de referință în ce privește brutalitatea nejustificată a forțelor de ordine față de manifestanții din Piața Victoriei.
Procurorii DIICOT care au motivat necesitatea preluării dosarului de la Parchetul Militar din cauza unei plângeri făcute de Sebastian Cucoș, fost șef al Jandarmeriei, care acuza o tentativă de lovitură de stat, au decis că această plângere e neîntemeiată. Dar, în mod ciudat, deși DIICOT nu are atribuții legale în anchetarea cadrelor militare, procurorul de caz a clasat toate învinuirile formulate de procurorii militari în ancheta deschisă de aceștia în urma violențelor din data de 10 august.
Cred că este o modalitate de a ridiculiza dosarul, de a-l bagateliza. Vedem în acel comunicat toată narațiunea susținută de reprezentanții jandarmilor și preluată de Carmen Dan, ministrul de Interne de atunci, cum că protestatarii au încercat să intre în Guvern
Vlad Gheorghe, victimă a jandarmilor
“Cred că este o modalitate de a ridiculiza dosarul de a-l bagateliza. Procurorul de la DIICOT care a dat această soluție a fost în mod clar preocupat numai de povestea jandarmilor. Vedem în acel comunicat tot firul, toată narațiunea susținută de reprezentanții jandarmilor și preluată de Carmen Dan, ministrul de Interne de atunci, cum că protestatarii au încercat să intre în Guvern, că au existat amenințări anterioare pe Facebook și că jandarmii au reacționat conform legii”, a declarat Vlad Gheorghe pentru SpotMedia.ro, acesta fiind unul dintre cei peste 700 de protestatari care au depus plângeri penale împotriva intervenției brutale a forțelor de ordine din data de 10 august.
Vlad Gheorghe: “De când a fost mutat dosarul, au fost persoane care au spus că DIICOT îl va îngropa. Au avut dreptate”
În perioada imediat următoare evenimentelor din data de 10 august, Carmen Dan, ministrul de Interne, Liviu Dragnea, liderul PSD, și Viorica Dăncilă, premierul României, au făcut declarații în care acuzau protestatarii că au încercat să intre în sediul guvernului și să schimbe ordinea constituțională.
“Mai multă lume a spus atunci, în urmă cu un an, când dosarul a fost transferat de la Parchetul Militar la DIICOT, că se va mușamaliza pentru că la DIICOT este un cuib de viespi. Eu am vrut să fiu optimist. Am considerat că este un transfer normal pentru a se termina odată povestea cu lovitura de stat care într-adevăr era de competența DIICOT și ca orice instituție normală, pe un subiect atât de important, era firesc să-și dorească să rezolve acuzațiile nefondate de lovitură de stat, urmând ca, apoi, să dea dosarul înapoi la Parchetul Militar pentru a fi trimis în judecată pentru că e de competența voastră. Ori, acum mi-e clar că acei oameni care s-au dovedit sceptici în legătură cu intențiile DIICOT au avut dreptate”, a declarat Vlad Gheorghe.
În ordonanța publicată de DIICOT cu soluția anchetei din 10 august, conform unor surse avizate, este o contradicție flagrantă. Se clasează plângerea făcută de Cucoș pe lovitură de stat, se trimite o parte din dosar înapoi la Parchetul Militar, cea în care câțiva jandarmi au încălcat legea pentru că sunt militari și DIICOT n-are competență, dar procurorul anulează învinuirile care li se aduc altor militari, adică șefii Jandarmeriei și reprezentantului Ministerului de Interne, depășindu-și competența.
DIICOT: Pentru jandarmii obișnuiți n-avem competență, pentru șefii lor avem și îi salvăm
La punctul 2 în comunicatul DIICOT e scris negru pe alb: “Declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu constând în aceea că ”în data de 10.08.2018, începând cu ora 18:00, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române”.
La punctul 3 al comunicatului avem: “Clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții maior CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, comisar şef de poliţie CHIRICĂ MIHAI DAN, colonel CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN și colonel SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN a infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă”.
Deci avem declinare de competență și asumare de competență (clasare) realizate la aceeași categorie de persoane calificate, implicate în același dosar.
“A fost un plan bine organizat pentru a-i salva pe șefii Jandarmeriei”
“Cred că a fost un plan organizat pentru a-i albi pe acești șefi care cine știe ce-ar fi spus dacă ar fi fost trimiși în judecată. Poate ar fi fi spus cine i-a sunat, poate că ar fi spus de la cine au primit ordine pe telefoanele personale, poate ar fi spus multe alte lucruri. Și atunci, pentru a nu exista acest risc, pur și simplu i-au scos basma curată, folosind acea plângere cu privire la lovitura de stat în lipsa căreia DIICOT n-ar fi avut posibilitatea să ia vreodată dosarul de la Parchetul Militar”, a declarat Vlad Gheorghe pentru SpotMedia.ro.
În opinia mea, soluția arată ca o încercare de rezolvare a dosarului, dar mai arată și faptul că există tensiuni între procurori.
Sorin Ioniță, Expert Forum
Sorin Ioniță, expert în reformarea și dezvoltarea administrației publice, care lucrează pentru organizația neguvernamentală Expert Forum, consideră că această soluție propusă de DIICOT seamănă cu o încercare “de a se cădea la pace”.
Victimele sunt de vină. Vlad Gheorghe nu a fost audiat niciodată de DIICOT
O altă ciudățenie a comunicatului DIICOT este o contabilitate amănunțită a plângerilor făcute de protestatarii care au avut de suferit în urma intervenției forțelor de ordine.
“s-a acordat prim-ajutor medical la 1,4% dintre manifestanți, respectiv 2,8% dintre jandarmi; au fost transportați la spital 0,19% dintre manifestanți și 1,18% dintre jandarmi; au fost internați 0,02% dintre manifestanți, respectiv 0,25% dintre jandarmi; au fost deteriorate un număr de 60 de căști de protecție, 62 de scuturi de protecție, 10 apărători pentru coate și genunchi; au fost sparte parbrizele a 12 mijloace auto și s-au produs alte deteriorări la un număr de 21 de mijloace auto…”, iar contabilitatea continuă.
Vlad Gheorghe a declarat pentru SpotMedia că de când dosarul a ajuns la DIICOT, procurorii acestei instituții nu l-au audiat niciodată. În plus, el a spus că, deși ține legătura cu avocații victimelor, nu știe ca vreuna dintre ele să fi fost chemată pentru audieri.
Toate referirile care sunt făcute la persoanele vătămate de către DIICOT se bazează pe ancheta procurorilor de la Parchetul Militar.
Chirică, prin mesaje pe WhatsAPP, cerea intervenția în forță a jandarmilor începând cu ora opt seara, când în Piața Victoriei era liniște
Procurorii DIICOT n-au făcut nimic pentru a lămuri cu adevărat ce s-a întâmplat în Piața Victoriei.
“Din datele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că, în intervalul orar 20.30 — 22.00, au existat doar incidente izolate între un număr mic de participanți 1a protest și forțele de ordine, iar situația concretă din Piața Victoriei nu justifica o intervenție în forță. De asemenea, din datele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că, începând din jurul orei 20.00, prefectul municipiului București, Clișeru Speranța, a primit de la suspectul comisar șef de poliție Chirică Mihai Dan, care la acea dată îndeplinea funcția de secretar de stat pentru relația cu prefecții în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, numeroase solicitări pentru a aproba intervenția în forță a unităților de jandarmi expediate prin aplicația WhatsApp”, se arată în ordonanța Parchetului Militar.
Procurorii DIICOT au clasat toate acuzațiile de încălcare a legii la adresa secretarului de stat Mihai Dan Chirică, persoană aflată în centrul de comandă al operațiunilor de la fața locului și care ținea legătura cu Carmen Dan, ministrul de Interne de atunci, aflat în sediul instituției.
Procurorul de caz Doru Gabriel Stoica vrea să se pensioneze. Încearcă de la începutul anului
Procurorul Doru Gabriel Stoica este cel căruia i-a fost desemnat cazul de către Felix Bănilă, șeful instituției în 2019. El este șeful secției de combatere a acțiunilor de terorism și criminalitate informatică din cadrul DIICOT. În luna februarie a acestui an, procurorul Stoica a depus cerere de pensionare. Cererea a fost respinsă până la finalizarea dosarului, au declarat surse din procuratură. Doru Gabriel Stoica a predat soluția din Dosarul 10 august în data de 26 iunie, conform acelorași surse “exista o înțelegere ca soluția să devină publică abia după pensionarea procurorului de caz, dar din cauza faptului că presa a aflat nu au mai avut cum să amâne comunicatul”.
În data de 12 iulie 2020, cu trei zile înainte de apariția documentului oficial DIICOT, Cătălin Tolontan anunța într-un articol publicat pe blogul său că “Dosarul 10 august va fi clasat”.
“În opinia mea a fost un plan coordonat, înțeleg că există informații contradictorii, că procurorul care a dat această mârșăvie de soluție și-a depus cererea de pensionare acum o săptămână... e greu de verificat pentru că aceste cereri de pensionare nu devin publice decât în momentul de acceptare de către CSM”, a declarat Vlad Gheorghe pentru SpotMedia.ro.
Deși soluția DIICOT a produs o mare emoție în rândul opiniei publice, președintele Klaus Iohannis și oficialii liberali n-au putut reacționa. “Era o eroare ca după ce am militat o perioadă atât de lungă împotriva implicării politicului în justiție, partidul aflat la guvernare să vină și să comenteze acțiunile unui procuror”, a declarat un reprezentant PNL sub protecția anonimatului. Dar oficialul a recunoscut că soluția DIICOT “a fost ca o grenadă care ne-a explodat în față”.