Doi dintre răniţii de la Petromidia sunt în comă indusă, dar în stare stabilă

Doi dintre răniţii de la Petromidia sunt în comă indusă, dar în stare stabilă

Cei doi răniţi în urma incendiului de vineri, de la Rafinăria Petromidia, care au suferit arsuri şi care sunt internaţi în Bucureşti, se află în stare stabilă, dar sunt în comă indusă. Un al treilea rănit a fost externat, iar al patrulea, internat la Constanţa, se află în afara oricărui pericol, a anunţat KMG International.

De asemenea, nu au fost înregistrate depăşiri ale valorilor limită pentru indicatorii de mediu, iar norul de fum generat de incident s-a deplasat spre mare şi nu au fost afectate zonele populate.

ADVERTISING

KMG International a transmis sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că în urma incidentului de pe platforma industrială Petromidia, patru angajaţi (trei din cadrul companiei Rompetrol Rafinare, unul al Rominserv), au fost spitalizaţi.

Aceştia au fost internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar doi dintre ei au fost transferaţi, ulterior, către Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca” Bucureşti, după stabilizare şi îngrijirile medicale de specialitate.

Astfel, un lucrător instrumentare şi control, în vârstă de 53 de ani, a fost externat din Spitalul Judeţean Constanţa, având răni minore, iar un altul, în vârstă de 27 de ani, a suferit o operaţie în zona şoldului la unitatea medicală constănţeană şi este în afara oricărui pericol, a precizat sursa citată, fiind stabil, conştient şi este ţinut sub observaţie.   

ADVERTISING

„În acest moment, starea celor doi colegi transferaţi la Bucureşti este stabilă, fiind în comă indusă, conform procedurilor medicale pentru tratamentele de specialitate şi alinarea durerilor.

Cel mai grav rănit dintre aceştia este colegul (53 de ani, operator) care a fost evaluat iniţial cu arsuri pe 45% din suprafaţa corpului. Reevaluarea realizată în cursul serii de ieri a relevat faptul că arsurile sunt pe 30% din suprafaţa corpului. 

Al doilea coleg (58 de ani, compresorist în cadrul rafinăriei) se află în unitatea medicală din Capitală cu răni pe 25-30% din suprafaţa corpului”, a transmis KMG International.   

ADVERTISING

Compania a mai anunţat că nu au fost depăşiri ale valorilor limită pentru indicatorii de mediu în urma incendiului de vineri.   

„Conform monitorizărilor realizate intern şi de către autorităţile de mediu, în cursul zilei de ieri nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită pentru indicatorii de mediu, iar norul de fum generat de incident s-a deplasat spre mare. Nu au fost afectate zonele populate din apropierea rafinăriei (oraşul Năvodari, comuna Corbu şi staţiunile turistice din zona limitrofă). Procesele tehnologice sunt oprite, zona incidentului este securizată şi monitorizată, nu există riscuri pentru angajaţi sau mediul înconjurător”, potrivit sursei citate.   

O explozie urmată de un incendiu s-a produs vineri, în jurul prânzului, la Rafinăria Petromidia, în urma evenimentului un bărbat şi-a pierdut viaţa şi cinci au fost răniţi, iar dintre aceştia patru au fost spitalizaţi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇