Marea Britanie a anunţat vineri că a primit 6 milioane de cereri de rezidenţă în cadrul procedurii destinate cetăţenilor europeni (#EUSettlementScheme), înainte de expirarea termenului-limită stabilit, 30 iunie.
După finalizarea ieşirii din Uniunea Europeană la sfârşitul anului trecut, Marea Britanie a început aplicarea unui nou sistem de imigraţie. Cetăţenii UE care pot dovedi că locuiau în Regatul Unit înainte de 31 decembrie 2020 vor păstra dreptul de a munci, studia şi avea acces la prestaţii sociale.
Potrivit datelor oficiale, 6,02 milioane de cereri au fost primite până la 30 iunie. Dintre acestea, 5,45 milioane au fost soluţionate, informează Reuters.
Din cele soluţionate, 4% au fost refuzate, retrase sau nevalide. Restul au fost acceptate cu acordarea statutului fie de rezident permanent ('settled status'), fie de rezident temporar ('pre-settled status'), ceea ce înseamnă menţinerea drepturilor de rezidenţă.
Termenul-limită pentru accesarea acestei scheme a expirat la 30 iunie. O amplă campanie pentru a le reaminti celor în cauză să depună cereri a reflectat îngrijorările că unii rezidenţi eligibili ar putea să nu fie la curent sau să nu deţină abilitatea de a urma procedura.
Nu se știe câți nu au apucat să depună cereri la timp
Numărul celor care nu au reuşit să depună cerere la timp este incert, cum sunt şi detaliile modului în care guvernul le va gestiona cazurile.
Cetăţenii UE identificaţi drept eligibili, dar care nu au reuşit să solicite rezidenţă, vor primi o notificare formală de 28 de zile.
Însă ulterior nu vor mai fi eligibili pentru un loc de muncă şi beneficii sociale şi vor pierde accesul la servicii precum asistenţă medicală gratuită.
Guvernul de la Londra a declarat în mod repetat că va încerca mai degrabă să acorde statutul de rezident, nu să-l refuze cetăţenilor UE, şi afirmă că notificarea de 28 de zile nu ar trebui considerată termenul după care persoanele sunt susceptibile să fie deportate din Marea Britanie.