Când Florin Cîțu s-a autodeclarat premierul ales de popor, în micul său delir de grandoare (psihanalizabil desigur cât de mult reflectă el o mare nesiguranță) a creat, de fapt, proiecția unui adevăr și a pus degetul pe una dintre cele mai importante surse ale sincopelor din politica românească.
Nu pot exista doi premieri concomitent
Dacă vă uitați în luma civilizată, că e Germania, Marea Britanie sau Suedia, premier devine automat șeful partidului care guvernează sau creează alianța de guvernare. Sunt chestiuni dincolo de reglementare, sunt de la sine înțelese.
Și nu din lipsă de imaginație, ci pentru că în politică, pentru a duce o funcție atât de complicată ca aceea de premier, mai ales în cadrul unor coaliții complexe, trebuie să ai o mare portanță politică și confirmare electorală. Omul votează partidul și premierul în același timp.
Forța politică începe cu autoritatea de lider în propriul partid. Pe de-o parte, nu pot exista doi premieri concomitent. Pe de altă parte, când iei o decizie, trebuie că ea să fie respectată în primul rând în propriul partid.
Premierul marionetă își înțelege în timp puterea, până și Viorica Dăncilă a parcurs acest traseu, și vrea să o exercite în mod real, deci intră în conflict cu șeful partidului din care face parte sau care îl susține.
Și, la fel ca în cazul de față, tendința este de reconcentrare a puterii într-o mână. Așa se va întâmpla probabil și în PNL, cine va câștiga președinția partidului va rămâne/ redeveni și premier.
Florin Cîțu, politruc umflat cu pompa
Asta nu înseamnă că regula democratică va fi îndeplinită. Confirmarea domniei sale de către partid nu ar însemna că dl Cîțu a fost votat de popor, de altfel domnia sa nu a trecut niciodată printr-un test electoral individual, nici măcar de președinte de scară de bloc.
Iar dl Cîțu se raportează acum și se va raporta în continuare la cei care l-ar alege. De aceea campania internă din partid este despre dorințele baronilor, despre populisme care să maseze moralul PNL, despre proiecția adesea ridicolă a liderului măreț.
Lunile trecute din decembrie au arătat că nu are stofă politică și simț pentru ea. A devenit doar cu o viteză record un politruc. De aceea ar deveni președinte PNL doar așa cum a devenit și premier, adică împins de la spate, tras înainte, umflat cu pompa.
Mecanismele politice ignorate se răzbună până la urmă. Dacă te prefaci în ianuarie pe viscol că e caniculă și te plimbi pe stradă în pantaloni scurți, sandale și tricou nu atragi canicula, ci pneumonia.
Un partid merge bine doar dacă mecanismele interne sunt respectate, dacă are lider cu autoritate reală, recunoscută dincolo de limitele partidului. Și această autoritate îi permite să se comporte ca un autentic premier.
Așa cum se pregătește dl Cîțu să devină președinte PNL, autoritatea domniei sale va fi alimentată ombilical de aceea a președintelui Iohannis și va trebui permanent realimentată prin satisfacerea vrerii baronilor, cel mai adesea contrară voinței electoratului non-PSD.
Ludovic Orban, politica învârtelii, a trădării și a baronilor ghiftuiți
În ceea ce-l privește pe dl Orban, domnia sa nu a trecut testul electoral. A pierdut alegerile în fața PSD și nu a reușit să creeze o coaliție ca premier. USR-PLUS a refuzat guvernarea cu domnia sa premier (că după aceea s-a sucit ridicol, e altă discuție).
La o astfel de situație, soluția politică nu ar fi fost struțo-cămila de acum, ci alegerile anticipate. Dar ieșea PSD, dar creștea AUR, dar era pandemie. Da, erau multe riscuri, dar cel mai mare risc este să înfrângi regulile. Vi se pare că acuala Opoziție scade sau crește fără vreun efort?
Dl Orban a picat testul electoral și testul politic, este dovada vie că politica învârtelii, bazată pe trădători și nulități ghiftuite cu bani publici, este falimentară. Cu domnia sa în frunte, mă tem că în 2024 PNL va fi condamnat tot la irelevanță.
Soluția pentru PNL ar fi un președinte care să aibă autoritatea politică și electorală ca să câștige funcția într-o competiție deschisă și care să poată deveni și un premier puternic al complicatei coaliții.
Din păcate, singurii care îndeplinesc condiția, Emil Boc sau Ilie Bolojan, nu intră în ring. O explicație, cel puțin în cazul lui Ilie Bolojan, ar fi, spun surse liberale, lipsa susținerii președintelui Iohannis.
Vrerea președintelui
Și aici ajungem la alte întrebări. Oare președintele, indiferent cum se numește el, în acest caz Klaus Iohannis, își dorește un premier puternic cu care să partajeze constituțional puterea executivă?
Și cât timp desemnarea premierului este una dintre puținele pârghii cheie ale președintelui țării, deși el este cel ales prin vot direct și universal, oare ar dori el regula clară a președintelui de partid – premier?
Sistemul nostru politic este el însuși o struțo-cămilă. Teoretic este un regim semi-prezidențial, ceea ce însă ar presupune ca președintele, la fel ca în Franța, să aibă o poziție net superioară premierului. La noi nu numai că nu poate, dar are puteri mai mici decât premierul, o situație specifică republicilor parlamentare.
Aceste răspunsuri țin deja de modificarea Constituției, imposibilă practic acum. Dar nimic nu l-ar fi împiedicat pe președinte, cu atât mai mult cu cât s-a declarat mereu unul legalist, să încurajeze acea competiție care să dea un premier puternic, chiar dacă nu și obedient.