Tribune pline la US Open 2021

Tribune pline la US Open 2021
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Organizatorii US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului din tenisul profesionist, vor permite accesul spectatorilor la sută la sută din capacitate pe toată durata celor două săptămâni de competiţie la ediţia dun 2021, programată în perioada 30 august – 12 septembrie, informează presa americană.

Federaţia americană de tenis (USTA), organizatoarea turneului, a anunţat joi că toate biletele pentru această competiţie vor fi puse în vânzare în cursul lunii iulie, conform Associated Press.

"Suntem optimişti în privinţa posibilităţii de a-i primi pe toţi fanii noştri la finele lunii august", au precizat organizatorii pe site-ul oficial al turneului newyorkez, care anul trecut s-a desfăşurată cu porţile închise, din cauza pandemiei.

ADVERTISING

La ediţia 2019 a turneului US Open au fost prezenţi peste 700.000 de spectatori în total la meciurile de pe terenurile de la Flushing Meadows, reaminteşte AP.

Săptămâna aceasta, organizatorii turneului pe iarbă de la Wimbledon, care va debuta pe 28 iunie, au anunţat că publicul va avea acces în tribune până la o capacitate de 50%, iar finalele de simplu se vor disputa cu tribunele pline, pe terenul central. Ediţia de anul trecut de la Wimbledon a fost anulată din cauza pandemiei.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇