Compania AstraZeneca a anunțat, marți, că cocktailul său de anticorpi testat nu protejează persoanele care intră în contact cu un bolnav de Covid.
Studiul a evaluat dacă terapia, un cocktail format din două tipuri de anticorpi, ar putea împiedica adulții care au fost expuși la virus să dezvolte simptome COVID-19, scrie Reuters.
Terapia, AZD7442, a avut o eficiență de 33% în reducerea riscului ca persoanele să dezvolte simptome, dar acest rezultat nu este satisfăcător. Este posibil ca acest rezultat să fie pur întâmplător și nu datorită terapiei, arată cercetarea.
Studiul de faza a III-a a inclus 1.121 de participanți din Marea Britanie și Statele Unite.
Alte cinci astfel de studii sunt în desfășurare, testând cocktailul de anticorpi ca tratament sau în prevenirea îmbolnăvirii de Covid.
Terapii similare dezvoltate de rivalii Regeneron (REGN.O) și Eli Lilly (LLY.N) au fost deja aprobate de autoritățile de reglementare din SUA pentru tratarea pacienților cu COVID nespitalizați.
Autoritățile de reglementare europene au autorizat, de asemenea, terapia Regeneron și le analizează pe cele dezvoltate de partenerii GlaxoSmithKline (GSK.L) și Vir Biotechnology (VIR.O), precum și de Lilly și Celltrion (068270.KS).
Rezultatele obținute de AstraZeneca reprezintă o mică lovitură pentru companie, care încearcă să găsească alternative la vaccinul anti COVID-19, în special pentru persoanele care nu pot fi imunizate.