Senatul a adus schimbări importante ordonanței ”Bani pentru presă”: Bugetul a fost mărit, iar pe durata campaniei instituțiile media nu au voie să concedieze angajați

Senatul a adus schimbări importante ordonanței ”Bani pentru presă”: Bugetul a fost mărit, iar pe durata campaniei instituțiile media nu au voie să concedieze angajați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatul a modificat, marți, ordonanța ”Bani pentru presă”, astfel că bugetul a fost mărit de la 40 de milioane de euro TVA inclus, până la 40 de milioane de euro fără TVA.

Așadar, se vor acorda cu 10 milioane de euro mai mult, informează Pagina de Media.

Totodată, durata campaniilor de informare se prelungește până la 31 decembrie 2020 (și vor fi trei campanii de informare lunar).

Cum se împart banii de la Guvern pentru presă: Grupul Intact, ProSport, Cancan și Gândul iau cele mai mari sume

Potrivit modificărilor aduse în Senat, campania ar putea fi prelungită și după data de 31 decembrie 2020 "în funcție de necesitățile de informare publică în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19 și de necesitățile de promovare a produselor și serviciilor românești pentru reluarea activității economice”.

ADVERTISING

De asemenea, potrvit variantei adoptate de Senat, în perioada contractului, angajatorul nu trebuie ”să rezilieze din voință proprie niciun contract de muncă și să nu rezilieze unilateral niciun contract de drepturi de autor".

S-a majorat punctul de audiență pentru televiziuni

Punctul de audiență pentru televiziuni a crescut la 570 de lei, față de 450 de lei în varianta Guvernului.

Mai mult, prețul pentru punctul de audiență crește cu 1% pentru fiecare nou angajat al televiziunii sau pentru fiecare concediat din cauza pandemiei și reangajat.

ADVERTISING

Cine pe cine cumpără - Unde au ajuns banii Guvernului pentru presă și ce obține publicul: Bumerangul lui ”V-a cumpărat pe toți!” (I)

Cine pe cine cumpără: unde au ajuns banii Guvernului pentru presă și ce obține publicul. Bumerangul lui ”V-a cumpărat pe toți!”(II)

În ceea ce privește mediul online, numărul minim pentru a primi campania este de doi angajați, iar la fiecare zece angajați în plus prețul crește cu 1 leu pe mia de afișări.

Aici există și un bonus: Se va acorda 1 leu pentru fiecare nou angajat sau angajat concediat repus în drepturi.

ADVERTISING

Ordonanța urmează să ajungă în Camera Deputaților, decizională.

Ordonanța de urgență 63/2020, care prevede sprijinirea presei de către Guvern prin intermediul unei campanii de informare a fost publicată în Monitorul Oficial la începutul lunii mai.

Potrivit acesteia, Guvernul va difuza contra cost, la televizor, radio, în ziare, în publicații online etc., campanii de informare publică privind măsurile de prevenire și limitare a răspândirii coronavirusului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇