Românii pot împrumuta statul, începând de azi, în lei și în euro. Se pot cumpăra titluri de stat listate la bursă

Românii pot împrumuta statul, începând de azi, în lei și în euro. Se pot cumpăra titluri de stat listate la bursă

BT Capital Partners&Banca Transilvania, BCR şi BRD vor pune în vânzare, începând de miercuri, titluri de stat pentru populaţie în lei şi, în premieră, titluri de stat denominate în euro, care vor fi listate automat la Bursa de Valori Bucureşti.

Potrivit Ministerului Finanţelor Publice (MFP), titlurile de stat au maturităţi de 2 şi 4 ani pentru moneda naţională şi de 5 ani pentru euro.

Dobânzile anuale oferite la titlurile de stat în lei sunt de 4% pentru scadenţa de 2 ani şi 4,5% pentru scadenţa la patru ani, iar titlurile de stat în euro au o dobândă anuală de 2%.

ADVERTISING

"Aceste dobânzi acordate peste nivelul actual al pieţei scad riscul investiţional până la maturitate şi oferă oportunitatea lichidării imediate şi cu minimum de costuri pentru populaţie în cazul unor nevoi imediate prin vânzarea acestora pe piaţa secundară", se menţionează într-un comunicat al MFP.

Oferta are loc în perioada 15 iulie - 7 august 2020

Oferta de titluri de stat din cadrul programului Fidelis se derulează în perioada 15 iulie - 7 august 2020.

Subscrierea iniţială a titlurilor nu este comisionată de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

ADVERTISING

Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. În emisiunea de titluri de stat Fidelis pot investi persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii Ofertei, inclusiv.

Procedura de subscriere pentru emisiunea în lei se face pe baza unui formular de subscriere în cazul BT Capital Partners&Banca Transilvania şi BRD - Groupe Societe Generale SA, sau în baza unui contract de investiţii financiare pe piaţa bursieră deschis la unul din membrii Sindicatului (BTCP, BCR, BRD) sau la intermediarii autorizaţi care au semnat cu Lead Manager-ul (BT Capital Partners&Banca Transilvania) angajamentul privind respectarea condiţiilor ofertei.

ADVERTISING

Totodată, pentru subscriere, încasarea cupoanelor şi a valorii nominale la scadenţă, investitorii trebuie să menţioneze un cont bancar pentru plăţi ulterioare.

Potrivit MFP, procedura de subscriere pentru emisiunea în euro se realizează doar în baza unui contract de investiţii financiare pe piaţa bursieră deschis la unul din membrii Sindicatului de intermediere sau la intermediarii autorizaţi pentru tranzacţii la Bursa de Valori Bucureşti, care au semnat cu Lead Manager-ul angajamentul privind respectarea condiţiilor ofertei.

Citește și:

Ministerul Finanţelor lansează azi 4 emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇