Razie la mici pe Dealul Negru! Patru terase de la Dedulești au fost închise de Protecţia Consumatorului

Razie la mici pe Dealul Negru! Patru terase de la Dedulești au fost închise de Protecţia Consumatorului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Patru terase de la Dedulești, vestite pentru mici, au fost închise temporar după ce inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului au găsit mai multe nereguli.

Totodată, au fost aplicate 5 amenzi contravenţionale, în valoare de 93.000 de lei şi au fost oprite definitiv de la comercializare 78 kg de produse alimentare, în valoare de 2.360 de lei, potrivit Obiectiv de Argeș.

„Au fost controlaţi 5 operatori economici, care îşi desfăşurau activitatea la popasul de la Deduleşti – cunoscuţi publicului larg pentru celebrii mici aflaţi la vânzare în această zonă -, la 4 dintre aceştia oprindu-se temporar prestarea serviciului de alimentaţie publică”, a transmis ANPC.

ADVERTISING

Principalele abateri constatate de comisari au fost:

  • Comercializarea produselor fără indicarea gramajului acestora,
  • Utilizarea de spaţii frigorifice neigienizate,
  • Comercializarea unor produse fără elemente de identificare şi caracterizare
  • Nerespectarea condiţiilor de depozitare a produselor

Controalele de pe Dealul Negru au făcut parte dintr-o campanie amplă, derulată în regiune, care a marcat Ziua Siguranţei Alimentare - sărbătorită pe 7 iunie.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇