Candidatul susținut de USR și PNL pentru funcția de primar general, Nicușor Dan, a declarat că Gabriela Firea va încerca să obțină miercuri, pe 15 iulie, aprobarea Consiliului General pentru o serie de proiecte care riscă să le facă bucureștenilor mai mult rău decât bine. Iată despre ce este vorba.
Nicușor Dan a organizat o conferință de presă în fața sediului fostei RADET de pe strada Cavafii Vechi din Centrul Capitalei.
În cadrul acesteia, candidatul la funcția de primar general a atras atenția asupra efectelor pe care susține că le-ar putea avea adoptarea unor proiecte de hotarâre pe care Gabriela Firea le-a pus pe ordinea de zi a ședintei Consiliului General al Municipiului București de miercuri, 15 iulie.
Primul dintre proiecte se referă la propunerea de fuziune dintre companiile care se ocupă de termmoficare, în București, adică Termoenergetica SA și Energetica Servicii SA (ambele conduse de apropiați ai Gabrielei Firea).
”Termoenergetica este o bombă cu ceas a administrației PSD-Firea. După ce a falimentat RADET, pe care l-a lăsat cu o datorie de 1 miliard de euro, acum datoria Termoenergetica a ajuns la 100 de milioane de euro (421 de milioane de lei – n.red). Iar asta înseamnă că această companie e practic în insolvență.
Administrația Firea a avut la dispoziție 180 de milioane de euro, pe care n-a reușit să îi atragă.
Pierderile au ajuns la 1 milion de Gigacalorii pe rețeau principală și 430.000 de Gcal pe rețeaua secundară. În total, energia ar fi suficientă ca să încălzești într-un an Sectoarele 1 și 2.
Pierderile de apă: un bazin de înot pe oră.
Am ajuns aici din cauză că investițiile au fost derizorii. În 2017, 6 milioane de lei. În 2018, 9 milioane de lei. Iar în 2019, 13 milioane de lei, conform execuției bugetare.
Asta înseamnă o medie de 10 milioane de lei pe an. Iar în condițiile în care noi avem nevoie de investiții de 5 miliarde de lei, înseamnă că în ritmul acutal administrația Firea ar avea nevoie de 500 de ani să rezolve problemele sistemului”, a afirmat el.
Nicușor Dan a susținut că proiectul de fuziune dintre Termoenergetica SA și Energetica SA – aflat pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu General de pe 15 iulie – este ”o adevărată comedie”, ”o inginerie menită de ascundă bilanțurile financiare ale celor două companii” și ” un risc pentru cererea de finanțare din bani europeni” (cu referire la cei peste 230 de milioane de euro pentru înlocuirea conductei pentru care PMB a depus solicitare de finanțare – n.red.).
Pe larg despre motivele, consecințele și riscurile fuziunii celor 2 companii puteți citit pe larg într-o analiză realizată de SpotMedia.ro.
Totodată, Nicușor Dan a susținut că soluțiile sunt modernizarea rețelei și digitalizarea sistemului cu bani europeni.
Candidatul cu sprijin USR și PNL pentru funcția de primar general a susținut și că delegarea pentru încă 12 ani a serviciului de apă și canalizare către Apa Nova SA se face în grabă. Și asta, deși am mai avea ani la dispoziție pentru a lua o decizie.
”Unde-i urgența? Actualul contract mai este în vigoare încă 5 ani. Unde este legitimitatea? Consiliul General al Municipiului București nu mai are legitimitate, mandatul său s-a încheiat (dar din cauza pandemiei s-au amânat alegerile locale - n.red.).
Unde-i dezbaterea publică? Unde-i expertiza? Pentru o chestiune așa de serioasă, PMB ar fi trebuit să angajeze o companie de consultanță să analizeze ce a făcut Apa Nova și ce promite că va face.
Într-un masterplan adoptat anterior se vorbea despre investiții de 2 miliarde de lei. Acum se menționează, în prelungirea delegării serviciului public, de investiții de numai 230 de milioane de lei. Ce s-a întâmplat cu restul?
Vă amintesc că Gabriela Firea a propus un proiect numit Nicio stradă fără asfalt și canalizare. Și nu doar că nu s-a făcut. Dar, în acest nou contract de delegare, nici măcar nu se menționează că așa ceva s-ar face până în 2037!”, a mai spus Nicușor Dan.
În plus, el a precizat că Gabriela Firea propune o nouă rectificare a unui buget fantezist, care se bazează în continuare pe încasari masive din Vinieta Oxigen, la care Gabriela Firea a renunțat demult, din rațiuni electorale.