Compania americană în domeniul biotehnologiei Moderna a depus luni cereri de autorizare a vaccinării adolescenţilor cu serul său împotriva Covid-19 în Canada şi în Uniunea Europeană (UE).
Cererile au fost depuse la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi la Santé Canada, relatează AFP.
Vaccinarea cu vaccinul Moderna este autorizată, în prezent, doar la persoane în vârstă de peste 18 ani.
Vaccinul anticovid al alianţei americano-germane Pfizer-BioNTech a fost autorizat, la sfârşitul lui mai, în cele 27 de state membre UE, în vederea vaccinării adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani.
Vaccinul americano-german a fost autorizat, de asemenea, în imunizarea adolescenţilor în Canada.
Moderna anunţa la sfârşitul lui mai rezultatele complete ale unor studii clinice asupra unui număr de peste 3.700 de participanţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani în Statele Unite.
”Suntem încurajaţi de faptul că vaccinul Moderna împotriva Covid-19 s-a deovedit extrem de eficient în prevenirea Covid-19 la adolescenţi”, declară într-un comunicat CEO-ul Moderna, Stephane Bancel.
Vaccinul a fost în general ”bine tolerat”, subliniază compania americană, iar efectele secundare pe care le provoacă adolescenţilor sunt aceleaşi cu cele provocate adulţilor.
Moderna ”preconizează, de asemenea, să ceară o autorizare a utilizării de urgenţă Agenţiei americane a medicamentului (FDA) în vederea extinderii utilizării vaccinului său la adoelscenţi în Statele Unite”, mai anunţă compania.
Citește și: