Andreea Esca şi vărul Săndel, două dintre persoanele provocate de medicul Valeriu Gheorghiță să spună ce conține pentru ele vaccinul, au răspuns vineri prin două scurte clipuri video.
„Eu m-am vaccinat pentru că vreau să se termine odată cu această pandemie, să merg fără mască peste tot, să dansez la petreceri, să merg la festivaluri, să mă întâlnesc cu toţi cunoscuţii şi cu toţi prietenii mei. Vreau să călătoresc, vreau să merg la teatru, vreau să merg la film cu faţa descoperită”, spune Andreea Esca.
Pentru ea, vaccinul "conţine speranţa că ne vom întoarce la viaţa de dinainte de pandemie".
La rândul său, Vărul Sandel (Sandu Pop) spune că "vaccinul înseamnă libertate. Înseamnă fără frică şi înseamnă bucuria de a mă îmbrăţişa cu oamenii dragi".
În plus, artistul îl provoacă să răspundă provocării pe prietenul său Cosmin Seleși.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva Covid, medicul Valeriu Gheorghiţă, a lansat, joi, printr-un mesaj video, o provocare pentru Andreea Esca, Lucian Mîndruţă, Mihai Bobonete şi Văru Săndel de a spune ce înseamnă vaccinul pentru ei.
Primii care au răspuns ieri provocării au fost actorul Mihai Bobonete şi jurnalistul Lucian Mîndruţă.
Citește și: Cîţu a lansat spoturile pro-vaccinare: Emoţia este cheia campaniei (Video)