Actorul Ion Dichiseanu a fost înmormântat cu onoruri militare sâmbătă, la cimitirul Bellu din Capitală, după o ceremonie de câteva ore.
Cu puțin după ora 10.00, trupului actorului – depus încă de vineri în holul Teatrului Nottara – a fost urcat într-o mașină mortuară.
Cortegiul a trecut pe la fosta locuință a lui Ion Dichiseanu, unde mai mulți admiratori au aplaudat. Ulterior, trupul neînsuflețit al actorului a fost dus la biserica de la Cimitirul Bellu, pentru slujbă.
Pentru că, în 2019, Dichiseanu a fost decorat de președintele Iohannis cu Ordinul serviciul credincios în grad de ofițer, la slujbă a luat parte și un detașament militar care a prezentat onoruri.
De asemenea, sicriul lui Ion Dichiseanu a fost purtat pe umeri de soldați de la biserică până în cimitir.
După slujba de la momânt, zecile persoane prezente l-au aplaudat pentru ultima oară pe Ion Dichiseanu.
La întreaga ceremonie de sâmbătă au participat fosta soție a lui Dichiseanu, Simona Florescu, dar și fiica si nepoata acestuia.
Cine a fost Ion Dichiseanu
Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933, în Adjud.
El a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București, în 1959.
Dichiseanu este cunoscut publicului din România pentru roluri din filme precum „Tunelul” (regia Francisc Munteanu, 1979), „Bătălie pentru Roma” (regia Robert Siodmak, 1968), „Trandafirul galben” (regia Doru Năstase, 1981), dar mai ales pentru personajul Pierre Vaillant din serialul de un succes incontestabil „Toate pânzele sus", regizat de Mircea Mureşan în 1976.
Filmografia lui cuprinde titluri precum „Titanc Vals” (regia Paul Călinescu, 1965), „Revanşa” (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), „Pentru patrie” (regia Sergiu Nicolaescu, 1978) şi „Pistruiatul” (regia Francisc Munteanu, 1986). La sfârşitul anilor ’80, Dichiseanu a colaborat şi cu Ion Popescu-Gopo pentru lungmetrajul „Maria şi Mirabela în Tranzistoria”.
În 1979, Ion Dichiseanu a fost distins cu premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolul din lungmetrajul „Clipa”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în 2002 a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
Cel mai recent, Ion Dichiseanu a filmat cu regizorul Radu Jude, având o scurtă apariţie în „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, film premiat cu Ursul de Aur la Berlinala 2021.
Citește și alte subiecte ale zilei: