E greu de înțeles de ce s-ar apleca un procuror asupra muncii unor jurnaliști de investigație și să-i “interogheze” pe baza plângerii unui reprezentant al autorității publice care se consideră “defăimat”, în afară de situația în care ar dori să se consulte cu jurnaliștii respectivi.
Aceștia au documentat un caz de corupție, iar procurorul vrea să înțeleagă mecanismele prin care s-a încălcat legea.
Într-o societate normală, democrată și liberă, cetățenii se așteaptă ca procurorii să se sesizeze atunci când jurnaliștii semnalează posibile ilegalități și folosirea abuzivă a fondurilor publice, în realitate banii strânși din taxele plătite de cetățeni. Nu să se sesizeze atunci când politicienii se simt jigniți și hărțuiesc jurnaliștii.
Ieri și azi, mai mulți ziariști de la publicațiile Libertatea și Newsweek au fost interogați de procurorii DIICOT în calitate de martori, în urma unei plângeri făcute de primarul sectorului 4 Daniel Băluță (PSD).
Acesta se consideră “defăimat” de o serie de articole în care se arată cum grupuri de interlopi au preluat zone din administrație și s-au infiltrat în Poliția Locală.
“La intrarea în DIICOT, ziaristul (n.a. Cătălin Tolontan) a fost ținut minute în șir, timp în care unul dintre angajații în civil de la poartă a luat folie cu folie de medicament din rucsacul lui, silabisindu-le denumirea tare și clar: <Tertensif, așa… Aspacardin… Aveți probleme cu inima?>. Angajatul DIICOT așeza tacticos foliile și rostea numele pastilelor apăsat de le auzeau și le filmau ziariștii lipiți de geam, în afara clădirii”, descrie jurnalista Mirela Neag ciudatul tratament aplicat de reprezentanții instituției unor “martori”.
Ne aflăm în anul 2021, iar independența magistraților nu înseamnă nicidecum “hărțuirea” jurnaliștilor și a cetățenilor în general, pentru că-și fac meseria.
De cinci ani, mai multe publicații au scris despre corupția din primăria sectorului 4.
Domnul Daniel Băluță nu a fost deranjat cu adevărat de reprezentanții legii în această perioadă. S-a bucurat și de o largă protecție politică din partea PSD. Mai mult, a candidat și a câștigat un nou mandat.
Să vii acum și să reacționezi la o plângere pentru “defăimare” ca să “protejezi”, chiar și informal, un primar a cărui activitate a ridicat multe semne de întrebare de-a lungul timpului e o poziționare cel puțin ciudată.
Dacă ne-am afla în fața unor bune intenții, procurorii care anchetează “defăimarea” lui Băluță erau obligați să explice un pic mai mult situația. Măcar să dea un comunicat prin care să anunțe opinia publică de faptul că ancheta nu reprezintă o limitare a dreptului la liberă exprimare și că procurorii le-au cerut jurnaliștilor colaborarea pentru a descâlci afacerile tenebroase ale lui Băluță.
Dar, în realitate, DIICOT ca instituție n-a transmis un astfel de semnal.
Mai mult, am asistat la o punere în scenă. Bine că s-a încheiat spectacolul cătușelor pentru politicieni, poate să înceapă cel pentru jurnaliști.
“Am fost audiat azi, la DIICOT, urmare a plângerii domnului primar Băluță de la S4 și partea proastă este că acuzațiile sunt atât de ridicole încât nu pot să mă enervez sau să mă supăr. Sigur, astea sunt clar tactici de intimidare, dar sunt jenante”, a scris jurnalistul Newsweek Mircea Marian pe pagina sa de Facebook.
DIICOT e o instituție care e foarte departe pe drumul de recâștigare a încrederii opiniei publice.
La jumătatea anului trecut, un procuror al parchetului anti-mafia a clasat Dosarul 10 august, creând o adevărată revoltă a unei bune părți a opiniei publice.
Ca urmare a acelui rechizitoriu voit neprofesionist, procuroarea șefă DIICOT Giorgiana Hosu a demisionat la câteva săptămâni.
În România anului 2021, mai mulți jurnaliști sunt interogați de procurori în legătură cu ce au scris în urma unei plângeri făcute de un reprezentant al autorității publice.
Episodul descrie mai degrabă relația autorităților cu presa din Rusia lui Vladimir Putin decât una dintr-un stat membru al Uniunii Europene, unul care a semnat un tratat prin care se angajează să apere și să garanteze libertatea de exprimare a cetățenilor.
E asurzitoare tăcerea oamenilor politici, unii care se află azi la Putere, tocmai pentru că în programele lor electorale, în discursuri și luări de poziție au folosit exact munca jurnaliștilor independenți, interogați în aceste zile.
În România nu e comod să fii jurnalist.
Să ne amintim de faptul că Emilia Șercan, care și-a dedicat ani de carieră pentru a arăta corupția din mediul universitar în ce privește doctoratele plagiate, a fost amenințată cu moartea de către un ofițer de poliție care a primit ordin de la superiorii lui, conducătorii de atunci ai Academiei de Poliție.
Pe de altă parte, o țară fără jurnalism independent e orice altceva, dar nu o democrație.
