Soluția găsită de FC Barcelona pentru a scăpa de problemele financiare

Soluția găsită de FC Barcelona pentru a scăpa de problemele financiare

Clubul FC Barcelona a obţinut un credit de 500 milioane de euro din partea fondului american de investiţii Goldman Sachs, pentru a-şi putea refinanţa datoria, a anunţat miercuri ziarul „L’Esportiu”, citat de agenţia EFE.

Conform unor surse din cadrul clubului de pe Camp Nou, citate de publicaţia catalană, condiţiile fixate pentru acordarea acestui credit „sunt mult mai bune decât le putea oferi orice bancă”.

Ultimul bilanţ economic al Barcelonei releva o datorie brută de 1.173 milioane euro, din care 730 milioane euro pe termen scurt. Clubul datorează, între altele, 265 de milioane de euro băncilor şi alte 160 de milioane personalului sportiv.

ADVERTISING

Împrumutul de 500 de milioane de euro de la Goldman Sachs "va da aer şi stabilitate clubului", potrivit aceleiaşi surse, care adaugă că FC Barcelona va putea respira uşor "în acest sezon şi în cel următor".

Din aceste 500 de milioane, Barca va primi 100 de milioane în următoarele zile, pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile contractuale pe care le are înainte de 30 iunie, precizează "L'Esportiu".

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇