Dan Alexa, antrenorul celor de la Rapid București, a rămas uluit după meciul jucat sâmbătă în Liga II de echipa sa, în deplasare la Petrolul Ploiești, scor 0-0, meci în care arbitrul Iulian Dima a fost ”eroul serii”, dictând de două ori repetarea unei lovituri de la 11 metri.
Ploieștenii au ratat de trei ori la rând de la punctul cu var în această partidă, după ce portarul Mihai Popa, 19 ani, nu a respectat noua regulă dictată de FIFA, aceea că un portar trebuie să aibă, la momentul executării unui penalti, măcar un picior pe linia porții.
Dima i-a acordat galben lui Popa după prima lovitură ratată de Petrolul, pentru proteste, apoi la a doua l-a și eliminat pe tânărul rapidist. A intrat Tătaru în locul său, dar Meza Colli, al treilea executant al Petrolului, a tras lamentabil, șutând mult peste poartă. Popa părăsea în hohote de plâns terenul de pe Ilie Oană, iar la final de meci, Dan Alexa a rămas uluit la momentul declarațiilor: ”Sincer..nu am mai trăit niciodată așa ceva. Sigur, nu antrenez de foarte mulți ani. A fost un exces de zel al tușierului și un roșu foarte ușor acordat pentru Popa.
Petrolul și Rapid remizează după un meci cum rar se vede
Ceea ce s-a întâmplat astăzi se întâmplă o dată în cariera unor jucători, maximum. Fotbaliștii plângeau. Sunt foarte curios, vreau să-l mai întâlnesc o dată pe acest arbitru în viitor. Meciul de azi o să le dea foarte mult de gândit celor care spuneau că Rapidul trebuie să promoveze, că așa sunt făcute cărțile”, puncta fostul jucător de la Rapid și Dinamo în fața presei adunate în fața stadionului din Ploiești, după joc.
După acest egal, Rapid e pe 3 în Liga 2, cu 21 de puncte, la trei distanță de locul 2 ocupat de Turris.
D.A.