Iohannis a promulgat Legea mirosurilor. Cine și cum va controla duhoarea

Iohannis a promulgat Legea mirosurilor. Cine și cum va controla duhoarea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 195/2005 privind protecţia mediului, informează Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ, cunoscut ca Legea mirosurilor, introduce un plan de gestionare a disconfortului olfactiv care include măsuri pentru identificarea, prevenirea şi reducerea disconfortului olfactiv din cauza unor instalaţii sau activităţi.

Legea introduce termenul de disconfort olfactiv care este „efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene şi internaţionale în vigoare”.

ADVERTISING

De asemenea, planul de gestionare a disconfortului olfactiv prevede „măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate, în scopul identificării, prevenirii şi reducerii disconfortului olfactiv care se realizează atât în cazul unor instalaţii/activităţi noi sau a 2 instalaţiilor/activităţilor existente cât şi în cazul unor modificări substanţiale ale instalaţiilor/activităţilor existente”.

„Autoritatea publică centrală pentru sănătate, prin structurile subordonate, impune, în cadrul procedurilor de reglementare pentru proiectele sau activităţile care pot crea disconfort olfactiv în zonele rezidenţiale, condiţiile de funcţionare pentru respectarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei”, potrivit sursei citate.

ADVERTISING

Totodată, „autorităţile competente pentru protecţia mediului responsabile cu emiterea actelor de reglementare din domeniul protecţiei mediului includ condiţiile impuse de autorităţil în respectivele acte de reglementare”.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, prin autorităţile publice din subordinea sa poate „dispune, în scris sau în actul de control, încetarea temporară sau definitivă a activităţilor generatoare de poluare, disconfort olfactiv, în vederea aplicării unor măsuri de urgenţă sau pentru nerespectarea programului pentru conformare şi/sau a planului de gestionare a disconfortului olfactiv, după caz”.

ADVERTISING

Legea promulgată mai prevede ca „în situaţia în care prevenirea emisiilor de substanţe cu puternic impact olfactiv nu este posibilă din punct de vedere tehnic şi economic, operatorul economic/titularul activităţii ia toate măsurile necesare pentru reducerea emisiilor de miros astfel încât disconfortul olfactiv să nu afecteze sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător”.

La elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului se respectă prevederile ordonanţei de urgenţă, reglementările speciale şi sunt prevăzute, obligatoriu, „măsuri de prevenire şi reducere a disconfortului olfactiv, măsurile prevăzute în Planurile de gestionare a disconfortului olfactiv, precum şi măsuri de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi”.

Proiectul de lege a fost adoptat, decizional, de Camera Deputaţilor, pe 17 iunie şi trimis, pe 22 iunie, la promulgare.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇