Scandal la nivel înalt: Președintele UEFA îl atacă pe președintele lui Real Madrid

Scandal la nivel înalt: Președintele UEFA îl atacă pe președintele lui Real Madrid

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, l-a criticat dur pe preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, care a lansat ideea înfiinţării Super Ligii europene de fotbal, scrie Reuters.

Perez este acum preşedintele unei Super Ligi care nu există, deci este preşedintele unui nimic. Mi-a fost clar de mult timp că el nu dorea un preşedinte al UEFA aşa cum sunt eu, dar acest lucru mă ambiţionează şi mai mult să rămân. Perez dorea un preşedinte al UEFA care să-l asculte pe el, care să facă doar ceea ce îi spunea el. În opinia mea, Super Liga nu a existat niciodată. A fost o încercare de a crea o ligă-fantomă a celor bogaţi care nu ar urma niciun sistem, care nu lua în considerare structura piramidală a fotbalului din Europa, cultura, tradiţia sau istoria acestui sport”, a declarat Ceferin la un post de televiziune sloven.

ADVERTISING

''Cred în puterea fotbalului. Fotbalul poate declanşa mişcări sociale considerabile, aşa cum s-a întâmplat acum în Anglia. După reacţiile premierului britanic Boris Johnson, ale preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, ale premierului maghiar, Viktor Orban, precum şi cele ale Comisiei Europene, ştiam că 'povestea' asta se va termina repede'', a adăugat Ceferin.

Un grup de suporteri ai lui Mancheste United a blocat pentru scurt timp accesul în centrul de pregătire de la Carrington, pentru a protesta împotriva familiei Glazer, proprietara clubului, care ales să se alăture Super Ligii, competiţia privată plănuită de "bogaţii" fotbalului european, care a eşuat în final.

ADVERTISING

Gruparea de pe Old Trafford a confirmat că un grup de fani a avut acces joi dimineaţă la terenul de antrenament de la Carrington, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de decizia familiei Glazer de a participa la Super Ligă.

Clubul Manchester United a postat ulterior un comunicat pe site-ul său oficial în care a precizat: "În jurul orei 9:00 dimineaţa, un grup de suporteri a avut acces la terenul de antrenament al clubului. Directorul şi alţi membri ai clubului au discutat cu ei. Clădirile au fost securizate şi grupul a părăsit acum situl".

Suporterii lui United nu au ţinut cont de gestul făcut anterior de Joel Glazer, coproprietarul clubului, care le-a adresat o scrisoare deschisă în care şi-a cerut scuze ''fără rezerve" pentru "implicarea clubului în Super Ligă".

ADVERTISING

Omul de afaceri american, care a fost numit vicepreşedinte al proiectului efemer, a explicat că a "înţeles" furia iubitorilor fotbalului, dar a subliniat că s-a alăturat proiectului respectiv din dorinţa de a "pune bazele unei fundaţii mai solide" pentru fotbalul european, care trebuie "să devină mai durabil la toate nivelurile sale pe termen lung".

Proiectul Super Ligii europene de fotbal este în "stand-by', a anunţat preşedintele clubului Real Madrid şi al competiţiei, Florentino Perez, în noaptea de miercuri spre joi, într-un interviu acordat postului spaniol de radio Cadena Ser.

"Proiectul este în stand-by. Societatea există Super League există în continuare", a declarat Florentino Perez, asigurând că "Juventus şi AC Milan nu au plecat..., noi suntem împreună, reflectăm, lucrăm", a spus el.

Întrebat despre aderarea la proiect a clubului FC Barcelona, Florentino Perez a răspuns că a discutat cu preşedintele Barcei, Joan Laporta, miercuri: "Bineînţeles că este în continuare în proiect".

"Lucrăm de mulţi ani la acest proiect. Poate că nu l-am explicat suficient de bine, dar poate că o vom face mai bine", a explicat Perez.

"Nu am văzut niciodată o asemenea agresivitate din partea preşedintelui UEFA şi din partea preşedinţilor de ligi europene, precum cea din Spania. Aş putea spune că a fost ceva orchestrat. Este ca şi cum noi am fi vrut să ucidem fotbalul. Ca şi cum am fi lansat o bombă atomică, dar noi doar am vrut să salvăm fotbalul", a conchis Perez.

Din 12 membri fondatori ai Super Ligii, au mai rămas doi, după ce cele şase cluburi de top din campionatul de fotbal al Angliei şi-au anunţat retragerea din acest proiect, în cursul serii de marţi, iar miercuri au urmat Atletico Madrid, Inter Milano, AC Milan şi Juventus Torino.

Ultimele angajate în Super Ligă sunt două cluburi din Spania, Real Madrid şi FC Barcelona.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇