Șeful FBI: Partidul Comunist Chinez, cea mai mare ameninţare pe termen lung la adresa SUA

Șeful FBI: Partidul Comunist Chinez, cea mai mare ameninţare pe termen lung la adresa SUA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

China are ”preferinţe” pentru viitoarele alegeri din SUA, a apreciat marţi Christopher Wray, directorul Biroului Federal pentru Investigaţii (FBI) din Statele Unite, menţionând că este deschisă o nouă anchetă de contraspionaj care implică Beijingul ”la fiecare zece ore”, relatează AFP.

„Campania de influenţă pernicioasă a Chinei vizează politicile şi poziţiile noastre 24 de ore din 24, 7 zile din 7, 365 de zile pe an”, a declarat Christopher Wray într-un discurs rostit la Institutul Hudson din Washington.

ADVERTISING

În opinia lui, nu există ''nicio ameninţare specifică'' privind scrutinul din 3 noiembrie, în care preşedintele republican Donald Trump va candida pentru un al doilea mandat împotriva democratului Joe Biden.

Dar aceste presiuni ''permanente'' au ''evident implicaţii pentru alegeri'', a apreciat el. Şi chinezii ''fără îndoială au preferinţe'', a adăugat directorul FBI fără a da detalii.

În cadrul discursului său, el a descris pe termen lung eforturile crescânde ale Beijingului de a avea acces la secretele tehnologice americane. "Timp de zece ani, am asistat la o creştere de 1.300% a dosarelor de spionaj economic care implică China", a spus el, referindu-se la "unul dintre cele mai mari transferuri de informaţii din istoria umanităţii".

ADVERTISING

Pe lângă dosarele de acest tip se adaugă peste 1.000 de alte anchete legate de furtul de date cu caracter personal, intruziuni în cercetări universitare sau presiuni asupra disidenţilor refugiaţi în Statele Unite, a a menţionat, de asemenea, oficialul american.

FBI deschide o nouă anchetă de contraspionaj legată de China la fiecare zece ore

"Am ajuns în punctul în care FBI deschide o nouă anchetă de contraspionaj legată de China la fiecare zece ore", a menţionat directorul FBI. "Chiar acum, China lucrează pentru a compromite (…) cercetarea americană privind COVID -19", a precizat Christopher Wray.

ADVERTISING

În opinia sa, aceste campanii coordonate de Partidul Comunist Chinez reprezintă ''cea mai mare ameninţare pe termen lung'' pentru securitatea Statelor Unite ale Americii.

Guvernul lui Donald Trump a adoptat în ultimele luni un ton foarte critic faţă de China, pe care preşedintele american o acuză că a ascuns amploarea răspândirii noului coronavirus atunci când acesta apărut în centrul ţării, la sfârşitul anului 2019.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇