Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu susține că nu poate trece cu vederea faptul că premierul a instigat la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale.
El a anunţat că ALDE va propune Parlamentului, în baza prevederii din Constituţie privind răspunderea membrilor Guvernului, să iniţieze o acţiune penală împotriva lui Ludovic Orban.
„Nu putem trece cu vederea derapajele în afara legii ale primului ministru (sic!) Orban! Chiar dacă ocupă o funcţie înaltă, el nu este mai presus de lege, dimpotrivă, trebuie să fie un exemplu în respectarea ei!
Recomandarea lui Orban către populaţie de a nu respecta deciziile CCR este o gravă încălcare a legii, a legii supreme, adică a Constituţiei”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, marţi, pe Facebook.
Tăriceanu: Nu e o scăpare
Preşedintele ALDE precizează că afirmaţia premierului nu este o simplă scăpare, ci o acţiune deliberală a PNL la adresa justiţiei.
„Această declaraţie nu este o scăpare, ci face parte din atacul concertat, fără ruşine, al PNL-iştilor la justiţie. Iar atacul lor la orice instituţie care nu le cântă în strună nu trebuie să rămână fără răspuns. Aşteptam o reacţie mai hotărâtă a CSM-ului, cum aş fi aşteptat măcar o ridicare de sprânceană din partea Comisiei Europene, dar pare că pentru aceste instituţii ce le este interzis unora, le este permis altora”, a completat Tăriceanu.
Acesta a adăugat că ALDE nu poate accepta ideea ca judecătorii CCR, ai ÎCCJ sau Avocatul Poporului să fie respectaţi „doar cu jumătate de normă”.
„Nu putem să-i lăsăm singuri pe judecătorii de la CCR, pe cei de la Înalta Curte sau pe Avocatul Poporului! Nu se poate să-i respectăm doar cu jumătate de normă şi să-i lăsăm pradă atacului unui partid care pare că şi-a pierdut busola şi a uitat câţi români s-au sacrificat în ultimii 70 de ani ca noi să ajungem la democraţie! O democraţie pe care ei o vor distrusă, în numele interesului de partid”, a explicat liderul ALDE.
Tăriceanu mai spune că „ALDE nu vrea să fie complice la năşirea unui mic dictator şi, în consecinţă, va propune ca Parlamentul, în baza art.109, alin. 2, din Constituţie privind răspunderea membrilor Guvernului, să iniţieze o acţiune penală împotriva primului ministru (sic!) Ludovic Orban pentru instigare la nerespectarea legilor”.
”Nu Orban la puşcărie e scopul”
Acesta aminteşte prevederea unui articol din Codul Penal care arată că oricine îndeamnă verbal publicul să comită infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la trei luni până la trei ani sau cu amendă.
„Articolul 368 din Codul Penal credem că este destul de clar: «(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă (..) . (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcţionar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi (...)»”, conform sursei citate.
Preşedintele ALDE încheie prin a spune că „nu Orban la puşcărie e scopul acestei acţiuni, ci să-i convingem pe guvernanţi că există limite peste care nu se poate trece!”.
Premierul Ludovic Orban, a afirmat, în debutul şedinţei Cabinetului de luni, că efortul Executivului în lupta împotriva COVID a fost îngreunat, boicotat, de atitudinea unor lideri politici sau a unor instituţii publice care s-au comportat ca nişte filiale declarate ale PSD.
El a mai spus că, prin decizia CCR, Guvernul a fost lăsat fără instrumentele necesare combaterii epidemiei de coronavirus.
Citește și:
Orban: Românii să nu asculte de CCR, ci să fie responsabili și să ia măsurile firești de protecție!