Berbec
Accentul săptămânii se va afla pe segmentul financiar, în speță pe situația banilor și bunurilor comune cu alții. Apar șanse deosebite de a analiza obiectiv acest segment de viață și activitate. Sunt posibile câștiguri de la și prin alții, lămuriri și rezolvări financiare surprinzătoare, dar și aflarea unor detalii bine ascunse mai demult.
Începând de miercuri și până la finele săptămânii este rost de călătorii, dialoguri cu persoane aflate în străinătate, însă te poți gândi și la abordarea unor studii personale sau profesionale. Evenimente sociale cu multă lume. Dialoguri furtunoase cu șefii și autoritățile.
Lună plină în Balanță, 28 martie 2021. Nevoia de întregire
Taur
Săptămâna este importantă în plan relațional, întrucât se deschid oportunități de colaborare sau de implicare într-o relație matrimonială oficială. Orice relație partenerială se va reconfigura, bine fiind să-ți stabilești termenii și condițiile în care vrei să se desfășoare de acum încolo toate acestea.
Influențele astrale din aceste zile te ajută să pui ordine și disciplină în activitățile și proiectele comune cu ceilalți. Evită exagerările și așteptările prea mari de la alții!
De miercuri apar preocupări legate de achitarea datoriilor. Sunt zile bune pentru a relaționa cu instituțiile financiare. Discuții erudite și călătorii de tot felul. Ocupă-ți timpul liber cu activități culturale sau cu dialoguri filozofice.
Gemeni
Se conturează schimbări majore în plan profesional, respectiv la locul de muncă. Apar posibilități deosebite de avansare profesională sau de găsire a unui alt loc de muncă. Deocamdată vin informații, au loc discuții, dar concretizarea va apărea ceva mai târziu.
În a doua parte a săptămânii se vor evidenția relațiile parteneriale, atât cea cu partenerul de viață, cât și cea cu partenerii de afaceri sau colaboratorii. Evită să vorbești prea mult despre tine și planurile tale de viitor! Unii plănuiesc în taină să profite de pe urma ta. Cheltuieli comune cu alții, achitarea facturilor și datoriilor de orice fel.
Să (ne) creștem copiii pe verticala Vieții, nu pe orizontală…
Rac
Foarte interesant este capitolul amoros. Se întrezăresc noutăți fie într-o relație sentimentală veche, fie se înfiripă una nouă, cu mari șanse de a se desfășura pe termen lung.
Conjuncturile astrale din aceaste zile îți vor spori creativitatea, reușind să-i uimești pe cei dragi cu ideile tale strălucite. Distracții și aventuri la cote mari. Fii prudent și păstrează măsura în toate!
A doua parte a săptămânii evidențiază activitatea profesională și sănătatea. Vei avea mult de lucru, bine fiind să-ți dozezi eforturile corespunzător. Chestiuni parteneriale delicate.
Leu
Evenimentele principale ale săptămânii se află în segmentul domestic. Sunt șanse deosebite pentru îmbunătățirea relațiilor cu membrii familiei, cu neamurile, dar și pentru schimbări importante în spațiul locativ.
Ține cont și de sfaturile sau nevoile celor dragi. Sprijinul lor contează și reprezintă fundamentul a tot ce dorești să realizezi în viitor.
A doua parte a săptămânii te îmbie la distracții, aventuri și implicare în relații amoroase. Prudență, discernământ și măsură în toate! Sănătatea devine vulnerabilă pe segmentele sistemului osos și digestiv. Odihnește-te și respectă o dietă!
Supărarea, o armă ideală pentru manipulatori
Fecioară
Foarte importante devin relațiile cu anturajul apropiat. Se conturează oportunități de a-ți îmbunătăți mentalitatea, comunicarea și relațiile cu cei din jur. De asemenea, sunt șanse favorabile pentru a planifica excursii, vizite sau studii personale și profesionale.
Talentele oratorice îți vor fi evidențiate și apreciate, ca de altfel și ideile pe care le prezinți cu emfază. Însă dozează-ți debitul verbal și alege cu grijă vorbele.
A doua parte a săptămânii este favorabilă treburilor gospodărești și dialogurilor familiale. Activități comune cu cei dragi.
Balanță
Începi săptămâna în forță, dornic de a muta munții din loc. Atenția îți va fi atrasă de segmentul financiar, care va cunoaște modificări benefice. În primele zile ale săptămânii se pare că vei primi anumite sume bani, salariul, o primă, cadouri sau diverse favoruri și recompense dinspre locul de muncă.
Se deschide o nouă etapă de câștig din activitatea profesională. Evită cheltuielile și chibzuiește atent fiecare achiziție! Spre finalul săptămânii se conturează călătorii pe distanțe scurte și dialoguri cu persoanele din anturajul apropiat. Activități domestice de anvergură.
Marte în Gemeni, 4 martie- 23 aprilie 2021. Tineri, neliniștiți și cu dor de ducă
Scorpion
Săptămână foarte importantă pentru tine, întrucât se conturează posibilități deosebite de a te dezvolta din toate punctele de vedere. Sunt momente favorabile transformării personale și trasării unor planuri de viață cu totul noi.
Beneficiezi de o susținere astrală deosebită, astfel că folosește tot ce ți se oferă. Renunță la obiceiuri toxice, la idei și planuri neproductive. Mulți vor dori să afle secretul strălucirii tale, însă îți va fi greu să explici ceea ce trăiești. Spre sfârșitul săptămânii apar îmbunătățiri financiare, lucru care te va bucura mult. Discuții și întâlniri cu persoanele din anturajul apropiat.
Săgetător
Ești preocupat mai mult de nevoile tale sufletești și faci totul în așa fel încât să treci neobservat. Contextul astral din aceste zile îți aduce deschideri mentale deosebite, viziuni premonitorii ale evenimentelor în care ești implicat sau vei fi cumva în unele viitoare.
Rezervă momente numai pentru tine și scrie totul într-un jurnal. Îți va fi de mare folos la momentul potrivit. Sănătatea este vulnerabilă, de aceea, dozează-ți eforturile și odihnește-te mai mult. Începând de joi te vei simți excelent, implicându-te în tot soiul de activități. Cheltuieli cotidiene!
Capricorn
Relațiile cu prietenii capătă valențe deosebite, fiind influențate de razele astrale din aceste zile. Sunt momente favorabile în care vei observa foarte clar cine îți este loial și cine stă pe lângă tine doar pentru interese personale meschine.
A doua parte a săptămânii aduce stări de spirit fluctuante, dorință de interiorizare și accentuarea unor probleme de sănătate mai vechi sau mai noi. Odihnește-te, ia în serios semnalale și nevoile organismului, dar urmează și sfaturile specialiștilor în sănătate. Sunt favorizate dialogurile tăinuite cu cei dragi. Finalul săptămânii îți aduce energie și spor în toate.
Vărsător
Foarte important este segmentul profesional și imaginea ta în ochii altora. Se conturează schimbări în cadrul colectivului de lucru în care activezi, discuții cu șefii și autoritățile, responsabilități profesionale noi. Deocamdată, lucrurile se petrec în umbră, astfel că este puțin probabil să înțelegi, pe deplin, însemnătatea celor petrecute.
A doua parte a săptămânii îți aduce în preajmă prieteni. Distracții, aventuri, planuri de vacanță, dar și discuții importante pe marginea unor proiecte profesionale ce se întrezăresc la orizont alături de prieteni. Odihnește-te și respectă o dietă de sezon!
Pești
Gândurile îți sunt luminate de idei deosebite. Spiritualitatea capătă noi valențe pentru tine, deoarece ești influențat de raze astrale benefice. Sunt zile bune pentru a-ți redefini concepțiile despre lume și viață, pentru a te apropia de cele sfinte și pentru a-ți trasa planuri noi.
Vor fi favorizate de acum încolo și călătoriile îndepărtate și studiile pe termen lung.
A doua parte a săptămânii îți aduce multă forfotă socio-profesională. Senzația că te afli pe o scenă și multă lume te privește și ascultă va fi la cote mari. Prudența și sinceritatea îți sunt cei mai buni aliați.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe