După ce platforma de vaccinare a funcționat o singură oră duminică seară, înainte de a se bloca de la numărul mare de accesări, autoritățile au anunțat că luni se va putea intra pentru programare în funcție de județ.
Situația a intervenit după ce, duminică, la ora 18:30, s-a deschis etapa a treia de vaccinare. Chiar dacă toți oficialii anunțaseră că etapa 3 începe luni, vorba a umblat rapid și la 19:30 platforma a fost blocată pentru că nu mai făcea față.
Duminică seară, cei care au accesat platforma de vaccinare au fost întâmpinați de următorul mesaj:
În acest moment se realizează un update important al aplicației de programare la vaccinare pentru implementarea listelor de așteptare, în conformitate cu cerințele CNCAV. Este posibil să apară întârzieri în funcționarea aplicației. Vă mulțumim pentru înțelegere!
Pentru a evita o astfel de situație și luni, oficialii au anunțat că vor deschide succesiv listele de așteptare, pe județe.
Programul este următorul:
- 9:00-11:00 – Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna
- 11:00-13:00 – Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova
- 13:00-15:00 – Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București
”De asemenea, vă informăm că pot exista perioade de mentenanță în vederea optimizării aplicației. În aceste perioade este posibil ca aplicația să funcționeze cu întârzieri”, au mai transmis autoritățile responsabile.
Citește și: