Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, iar 18 pacienţi şi cinci cadre medicale s-au autoevacuat, un alt pacient fiind scos de pompieri.
Trei cadre medicale au fost transportate la spital cu fracturi, după ce au sărit de la etaj, a anunțat Ministerul Sănătății.
”Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 20 mp și a fost lichidat.
În urma incendiului, s-au înregistrat trei victime cadre medicale, care au suferit traumatisme la membrele inferioare prin cădere de la înălțime. Un pacient acuză cefalee. Victimele sunt conștiente și sunt transportate la spital. În total, 19 pacienți și 8 cadre medicale au fost evacuate ori s-au autoevacuat. Aceștia vor rămâne în aceeași unitate sanitară într-o altă aripă a clădirii”, se arată într-un comunicat al MS.
Potrivit ISU Dolj, incendiul a izbucnit la Spitalul de Psihiatrie din spatele Parcului Romanescu, într-un izolator (rezerva) de la urgenţă.
Acolo au fost trimise două subunităţi de interventie, Detasamentul 1 şi 2 Pompieri Craiova cu 6 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 2 autospeciale de lucru la înălţime, 1 descarcerare grea şi 1 ambulanţă tip B.
"La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, au fost găsiţi 18 pacienţi şi 5 cadre medicale autoevacuate, un pacient fiind evacuat de salvatori.
3 cadre medicale care au suferit fracturi au fost transportate la spital", a transmis ISU Dolj.