„Astăzi este o zi mare”, a scris Novak Djokovic pe reţelele de socializare, luni, după ce a devenit deţinătorul recordului de săptămâni petrecute în fotoliul de lider al clasamentului mondial jucătorilor profesionişti de tenis, stabilit de ATP.
La 33 ani, Dokovic a început oficial luni cea de-a 311-a sa săptămână pe prima poziţie a ierarhiei mondiale, depăşindu-l pe elveţianul Roger Federer (310 săptămâni).
"Sunt entuziasmat să merg pe calea legendelor şi a giganţilor acestui sport. Să ştiu că mi-am câştigat locul printre ei, urmărindu-mi visul din copilărie, este o frumoasă confirmare că atunci când faci lucrurile cu dragoste şi pasiune, totul este posibil", a spus Djokovic, citat de site-ul ATP.
La rândul său, preşedintele ATP, Andrea Gaudenzi, a salutat noua performanţă a lui Djokovic. "Numeroasele realizări ale lui Novak în tenis sunt pur şi simplu extraordinare, iar acest record ar putea fi cel mai impresionant dintre ele. Să ajungi numărul unu este un lucru la care mulţi jucători visează şi pe care foarte puţini îl realizează vreodată, iar faptul că a ocupat primul loc mai mult timp decât oricine altcineva demonstrează nivelurile constante de excelenţă pe care Novak le-a redefinit în sportul nostru", a precizat Gaudenzi.
Novak Djokovic este unul dintre cei 26 de jucători din istoria tenisului care au ocupat fotoliul de lider al clasamentul ATP, primul dintre aceştia fiind românul Ilie Năstase, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974 (40 de săptămâni).
Sârbul s-a aflat în cinci perioade pe prima poziţie a ierarhiei tenisului profesionist: 4 iulie 2011 - 8 iulie 2012, 5 noiembrie 2012 - 6 octombrie 2013, 7 iulie 2014 - 6 noiembrie 2016, 5 noiembrie 2018 - 3 noiembrie 2019 şi 3 februarie 2020 - până în prezent.
Iată lista tenismenilor cu cele mai multe săptămâni petrecute pe primul loc în ierarhia mondială:
- Novak Djokovic (Serbia) 311 săptămâni
- Roger Federer (Elveţia) 310
- Pete Sampras (SUA) 286
- Ivan Lendl (Cehia) 270
- Jimmy Connors (SUA)
- Rafael Nadal (Spania) 209
- John McEnroe (SUA) 170
- Bjorn Borg (Suedia) 109
- Andre Agassi (SUA) 101
- Lleyton Hewitt (Australia) 80
…
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
FAZA GRUPELOR
14 iunie
- Grupa A: Germania – Scoția 5-1 – cronica meciului
15 iunie
- Grupa A: Ungaria – Elveția 1-3 – cronica meciului
- Grupa B: Spania – Croația 3-0 – cronica meciului
- Grupa B: Italia – Albania 2-1 – cronica meciului
16 iunie
- Grupa D: Polonia – Olanda 1-2 – cronica meciului
- Grupa C: Slovenia – Danemarca 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Serbia – Anglia 0-1 – cronica meciului
17 iunie
- Grupa E: România – Ucraina 3-0 – cronica meciului
- Grupa E: Belgia – Slovacia 0-1 – cronica meciului
- Grupa D: Austria – Franța 0-1 – cronica meciului
18 iunie
- Grupa F: Turcia – Georgia 3-1 – cronica meciului
- Grupa F: Portugalia – Cehia 2-1 – cronica meciului
19 iunie
- Grupa B: Croația – Albania 2-2 – cronica meciului
- Grupa A: Germania – Ungaria 2-0 – cronica meciului
- Grupa A: Scoția – Elveția 1-1 – cronica meciului
20 iunie
- Grupa C: Slovenia – Serbia 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Danemarca – Anglia 1-1 – cronica meciului
- Grupa B: Spania – Italia 1-0 – cronica meciului
21 iunie
- Grupa E: Slovacia – Ucraina 1-2 – cronica meciului
- Grupa D: Polonia – Austria 1-3 – cronica meciului
- Grupa D: Olanda – Franța 0-0 – cronica meciului
22 iunie
- Grupa F: Georgia – Cehia 1-1 – cronica meciului
- Grupa F: Turcia – Portugalia 0-3 – cronica meciului
- Grupa E: Belgia – România 2-0 – cronica meciului
23 iunie
- Grupa A: Elveția – Germania 1-1 – cronica meciului
- Grupa A: Scoția – Ungaria 0-1 – cronica meciului
24 iunie
- Grupa B: Croația – Italia 1-1 – cronica meciului
- Grupa B: Albania – Spania 0-1 – cronica meciului
25 iunie
- Grupa D: Țările de Jos – Austria 2-3 – cronica meciului
- Grupa D: Franța – Polonia 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Anglia – Slovenia 0-0 – cronica meciului
- Grupa C: Danemarca – Serbia 0-0 – cronica meciului
26 iunie
- Grupa E: Slovacia – România 1-1 – cronica meciului
- Grupa E: Ucraina – Belgia 0-0 – cronica meciului
- Grupa F: Cehia – Turcia 1-2 – cronica meciului
- Grupa F: Georgia – Portugalia 2-0 – cronica meciului
OPTIMI DE FINALĂ
29 iunie
- Meci 38 Elveția – Italia 2-0 – cronica meciului
- Meci 37 Germania – Danemarca 2-0 – cronica meciului
30 iunie
- Meci 40 Anglia – Slovacia 2-1 – cronica meciului
- Meci 39 Spania – Georgia 4-1 – cronica meciului
1 iulie
- Meci 42 Franța – Belgia 1-0 – cronica meciului
- Meci 41 Portugalia – Slovenia 0-0 (3-0 după penaltiuri) – cronica meciului
2 iulie
- Meci 43 România – Olanda 0-3 – cronica meciului
- Meci 44 Austria – Turcia 1-2 – cronica meciului
SFERTURI DE FINALĂ
5 iulie
- Meci 45 Spania – Germania 1-1 (2-1 după prelungiri) – cronica meciului
- Meci 46 Franța – Portugalia 0-0 (5-3 după penalty-uri) – cronica meciului
6 iulie
- Meci 48 Anglia – Elveția 1-1 (5-3 după penalty-uri) – cronica meciului
- Meci 47 Olanda – Turcia 2-1 – cronica meciului
SEMIFINALE
9 iulie
- Meci 49 Spania – Franța 2-1 – cronica meciului
10 iulie
- Meci 50 Olanda – Anglia 1-2 – cronica meciului
Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie
FINALA EURO 2024
14 iulie
- Meci 51 Spania – Anglia 2-1 – cronica meciului