Ministrul Tineretului şi Sportului, despre redeschiderea stadioanelor pentru suporteri

Ministrul Tineretului şi Sportului, despre redeschiderea stadioanelor pentru suporteri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat, luni, la Sala Polivalentă din Capitală, că redeschiderea stadioanelor pentru suporteri va fi posibilă într-un anumit procent din capacitatea arenelor peste 2-3 luni, autorităţile luând în calcul şi deciziile celorlalte state în această privinţă.

„Presiunea este din ce în ce mai mare. Din partea mea ar putea să se întoarcă suporterii şi mâine. Dacă vedem însă exemplele de afară, nu este încă deschis nimic şi cumva trebuie să ne raportăm la ce se întâmplă afară. Haideţi să o luăm pas cu pas. Prima oară ne zbatem să trecem de la testele PCR la antigen, ca să uşurăm puţin bugetele structurilor sportive şi federaţiilor, şi mai încolo, peste două-trei luni, să vedem cum va evolua pandemia, poate reuşim într-un procent să readucem spectatorii înapoi. Cunoaşteţi foarte bine cum este fotbalul. La teatre nu o să se strângă niciodată spectatorii în primul rând şi să ţipe la actori. La fotbal este puţin diferit şi cred că oamenii care lucrează şi analizează astfel de comportamente ştiu foarte bine de ce au luat această decizie. Dacă noi am fi ultima ţară din Europa care nu ar avea deschis, aş înţelege, dar trebuie să vedem ce se întâmplă şi în Europa şi să ne raportăm la ce se întâmplă acolo”, a declarat Novak.

ADVERTISING

Referitor la bugetul ministerului din acest an, Novak s-a arătat mulţumit, afirmând că va fi împărţit federaţiilor în funcţie de performanţă: "Avem un buget foarte bun pe execuţie anul acesta. Am dezvoltat nişte criterii de împărţire a bugetelor federaţiei şi sunt şase criterii foarte solide, de performanţă, costul federaţiei, pe care nimeni nu poate să le conteste şi efectiv fiecare federaţie îmi doresc ca de anul acesta să intre într-un echilibru. Fiecare sport să simtă care este locul lui şi dacă doreşte să aibă un buget mai mare, să lucrez profesionist".

ADVERTISING

Tot pe bază de performanţa obţinută la diferite discipline sportive vor fi construite şi săli de sport, a mai spus ministrul Eduard Novak.

"În ceea ce priveşte sălile, va fi un proiect naţional în care se va stabili care sunt sporturile prioritare şi acolo trebuie să investim efectiv în infrastructură. Pentru că este foarte important ca toată infrastructura pe care o vom construi să aibă un obiectiv. Nu îmi doresc să construim săli sportive care să nu aibă sustenabilitate", a mai spus Novak.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, le-a oferit, luni, flori handbalistelor echipei CSM Bucureşti, cu ocazia zile de 1 Martie, în cadrul unei acţiuni care a avut loc la Sala Polivalentă din Capitală.

ADVERTISING

Citește și alte știri pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇