Peste 2.300 de clase funcţionează în sistem online, dintr-un total de 136.000

Peste 2.300 de clase funcţionează în sistem online, dintr-un total de 136.000
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că sunt 2.326 de clase la nivel naţional care funcţionează în sistem online, în urma unor depistări de cazuri de COVID-19 în rândul cadrelor didactice şi al elevilor, dintr-un total de 136.000 de clase.

„Sunt 2.326 de clase care funcţionează în online dintr-un total de 136.000 de clase. Şcolile funcţionează după scenariul localităţii, nu după scenariul judeţului – este un element important. Într-adevăr, au fost introduse focarele în rata de infectare, însă nu sunt influenţe majore în oraşele mari şi de talie medie, sunt influenţe majore în localităţile cu un număr redus de locuitori.

ADVERTISING

Din păcate, vedem un trend ascendent al ratei de infectare, lucru care sigur că este îngrijorător, dar din perspectiva educaţiei ne gândim îndeosebi la   acele şcoli care acum funcţionează în scenariul galben în care elevii claselor a VIII-a şi a XII-a pot merge la şcoală şi, odată cu intrarea în şcenariul roşu, peste trei la mie rata de infectare, nu vor mai putea merge conform regulilor actuale la şcoală”, a declarat Sorin Cîmpeanu, duminică seara, la Antena3. 

El a menţionat că vineri au fost confirmaţi cu noul coronavirus 110 elevi şi 78 de cadre didactice, iar joi fuseseră 45 de elevi şi 12 angajaţi din personalul din învăţământ.

ADVERTISING

Citeşte şi alte ştiri din Educaţie:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇