Ministrul Educației: Au fost folosite doar 4.000 din cele peste un milion de teste destinate școlilor

Ministrul Educației: Au fost folosite doar 4.000 din cele peste un milion de teste destinate școlilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doar circa 4.000 din cele peste un milion de teste destinate școlilor și distribuite Direcțiilor de Sănătate Publică din țară au fost utilizate până acum, la trei săptămâni de la reluarea cursurilor în România, a anunțat duminică ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„Din informațiile pe care le avem de la Ministerul Sănătății, pentru că aceste teste au fost distribuite către Direcțiile de Sănătate Publică locale și au fost distribuite în număr de peste un milion de teste, mai exact 1.150.000 de teste, la nivelul zilei de vineri fuseseră utilizate doar circa 4.000 de teste”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Aleph News.

ADVERTISING

Întrebat de ce crede că au fost utilizate atât de puține, ministrul a răspuns că pentru folosirea acestora este nevoie de personal medical, dar și de acordul părinților.

„În primul rând, sunt teste care trebuie administrate de personal medical. În școlile din România există cabinete de medicină școlară doar în 18 la sută din școli. Nu în toate aceste cabinete există din păcate și personal medical.

Acolo unde nu există cabinete de medicină școlară, sarcina testării cu aceste teste antigen care presupun prelevare de către personal medical cu competențe în domeniu este la DSP-uri. E nevoie și de acordul părinților pentru efectuatea acestor teste antigen”, a adăugat ministrul.

ADVERTISING

Sorin Cîmpeanu consideră că testele non-invazive, folosite deja în alte țări, ar fi mai ușor de acceptat.

„Din discuții am înțeles că în state perecum Franța sau Austria există testarea non-invazivă, teste de salivă, dar acest lucru depășește nivelul de competențe al Ministerului Educației.

(...) Din perspectiva caracterului non-invaziv, considerăm că ele ar fi mai ușor de acceptat și oricum este o diferență majoră, pentru administrarea acestor teste înțeleg că nu este nevoie de personal medical calificat”, a completat Sorin Cîmpeanu.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇