Manifestaţie violentă împotriva restricţiilor anti-covid în Irlanda. S-au făcut zeci de arestări şi trei poliţişti au fost răniţi (Video)

Douăzeci şi trei de persoane au fost arestate la Dublin, la o manifestaţie împotriva izolării şi măsurilor impuse în lupta împotriva Covid-19, la care au avut loc violenţe, manifestație condamnată de către premierul Micheal Martin, relatează AFP.

Sute de persoane s-au adunat la o manifestaţie împotriva restricţiilor impuse în lupta împotriva noului coronavirus, sâmbătă, într-un parc din centrul capitalei irlandeze.

Între manifestanţi, care au distribuit manifeste cu sloganul ”Lăsaţi Irlanda să trăiască!” şi au scandat ”Puneţi capăt izolării!”, unii purtau haine cu inscripţia National Party (extrema dreaptă).

ADVERTISING

Protestele s-au manifestat violent. Împotriva poliţiştilor s-a tras cu focuri de artificii, iar poliţia a luat cu asalt mulţimea în mai multe rânduri, agitând bastoane.

Trei poliţişti au fost răniţi, dintre care unul a fost spitalizat, potrivit poliţiei.

Premierul irlandez Micheal Martin a condamnat această manifestaţie violentă, care ”a dat dovadă de o lipsă totală de respect faţă de oamenii care au făcut sacrificii în timpul acestei pandemii”.

”Nu poate exista o justificare a acestei manifestaţii sau a violenţelor care au avut loc”, a afirmat el.

ADVERTISING

Ministrul Justiţiei, Helene McEntee, a anunţat că urmează să fie organizată o audiere specială, în vederea unei ”inculpări rapide” a persoanelor arestate.

Irlanda se confruntă cu a treia izolare în lupta împotriva Covid-19, iar premierul a anunţat marţi că aceasta a fost prelungită până la 5 aprilie.

Autorităţile au înregistrat 4.313 de morţi din cauza covid-19, potrivit ultimelor date.

Irlanda a înfruntat primele două valuri ale pandemiei cu un număr relativ mic de contaminări şi morţi.

Însă, în urma unei relaxări a restricţiilor în perioada sărbătorilor din iarnă, Irlanda a înregistrat o adevărată explozie a numărului contaminărilor, iar în prima săptămână din ianuarie înregistra cel mai mare nivel de contaminare din lume, potrivit unor date agregate de Univesitatea Oxford.

ADVERTISING

Irlanda vrea să crească la 2.000 de euro amenda pentru cei care pleacă în vacanță în străinătate

Irlanda prelungeşte al treilea lockdown până în martie şi instituie, în premieră, carantina obligatorie

În Irlanda s-a deschis primul bar ”liber de COVID”. Clienții sunt testați la intrare, dar pot bea cât așteaptă


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇