Ambasadorul UE în Cuba a fost rechemat, după ce a semnat pentru ridicarea embargoului impus de SUA

Ambasadorul UE în Cuba a fost rechemat, după ce a semnat pentru ridicarea embargoului impus de SUA

Ambasadorul Uniunii Europene la Havana a fost rechemat la Bruxelles, după ce a semnat o scrisoare deschisă către preşedintele american Joe Biden, în care îi cere să ridice embargoul impus Cubei, a indicat un purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.

”I-am cerut ambasadorului să vină la Bruxelles pentru a da explicaţii Înaltului Reprezentant”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru France Presse.

Ambasadorul UE, spaniolul Alberto Navarro, trebuie să explice de ce a luat iniţiativa de a semna o astfel de scrisoare. Este vorba despre un apel semnat de 790 de personalități, profesori, jurnaliști, artiști și alți intelectuali.

ADVERTISING

Conaţionalul său Josep Borrell a fost constrâns să-l recheme de un grup de 16 eurodeputaţi care au cerut înlocuirea şefului delegaţiei UE pentru o eroare gravă.

”Considerăm că ambasadorul nu este demn de înalta funcţie pe care o ocupă şi care i-a fost încredinţată, şi vă cerem să procedaţi la înlocuirea sa imediată”, au scris eurodeputaţii respectivi, membri ai grupurilor PPE, RenewEurope şi ERC (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni), într-o scrisoare adresată lui Borrell şi publicată de site-ul Politico.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇