Documentarul „Vaccinul anti-COVID”, în care medici de renume mondial, cum ar fi dr. Anthony Fauci, dar și cercetători de la Johnson & Johnson, Moderna sau Pfizer explică totul despre vaccinurile create pentru a pune capăt pandemiei are premiera în România sâmbătă, la ora 22:00, pe Discovery Channel.
De ce este nevoie pentru a crea un vaccin în timp record, pentru a ameliora o pandemie? Care sunt modalităţile prin care se asigură eficienţa vaccinului şi cum au reuşit experţii din sănătate şi cei mai buni doctori din lume să-l dezvolte? Răspunsurile la aceste întrebări sunt dezvăluite într-un nou documentar Discovery.
"Vaccinul anti-Covid" arată ce se întâmplă în spatele cortinei în cursa pentru un vaccin prin interviuri cu cei mai importanţi medici din lume, precum Dr. Anthony Fauci, directorul National Institute of Allergy and Infectious Diseases; Dr. Francis Collins, directorul National Institutes of Health şi Dr. John Mascola de la National Institutes of Health, precum şi prin interviuri cu cercetători de la cele mai importante companii farmaceutice, inclusiv Johnson & Johnson, Moderna sau Pfizer.
După ce pandemia a dus la peste 2 milioane de morți la scală globală şi la îmbolnăvirea a peste 100 de milioane de oameni, soluţia pentru a opri acest virus complex şi de a reda lumii speranţa a devenit clară - găsirea unui vaccin.
Dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19 a oferit lumii nu numai speranţa că pandemia va lua sfârşit, ci şi că viaţa se va putea întoarce în curând la normal.
Cursa pentru dezvoltarea unui vaccin a revoluţionat procesul într-un timp pe care mulţi l-ar fi considerat imposibil de scurt în ceea ce putem numi una dintre cele mai mari realizări ale unei generaţii în domeniul cercetării.
Cu provocări noi întâmpinate constant - inclusiv riscuri financiare enorme şi teste clinice - cursa pentru dezvoltarea unui vaccin eficient nu are un câştigător garantat.
Regulile tradiţionale au fost rescrise, iar documentarul Discovery "Vaccinul anti-Covid" le va dezvălui pe toate.
Citeşte şi: