Liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, afirmă că este necesar un inventar al sporurilor şi că acestea nu vor fi eliminate în 2021. El a comentat diferitele sporuri din sistemul de stat, precizând că nu este obligatoriu să lucrezi la stat dacă sunt aşa de multe pericole la fiecare colţ.
„Eu am spus că trebuie să vedem – şi asta a fost decizia coaliţiei – toate sporurile, fiindcă în acest moment, dintre colegii mei, nimeni n-a ştiut câte sporuri există. Am spus să vină ministrul Muncii, doamna Turcan, cu o analiză extrem de serioasă şi extrem de precisă exact într-o lună de zile şi, după aceea, acele sporuri trebuie eliminate, trebuie discutate prin lege”, a declarat Kelemen Hunor, marţi seară, la B1 TV.
Ministrul Muncii vrea să elimine sporul de calculator şi pe cel de confidenţialitate
”Nu te obligă nimeni să lucrezi la stat”
Referitor la faptul că există persoane care ar putea încerca să justifice şi existenţa unor sporuri de genul celor pentru praf şi pentru munca la calculator, vicepremierul a afirmat:
„Nu te obligă nimeni să lucrezi la stat, dacă sunt aşa de multe pericole la fiecare colţ când treci dincolo de uşa instituţiei. Nu ai o constrângere, caută un lucru unde condiţiile sunt mai blânde şi unde nu ai astfel de pericole”.
Nu vor fi eliminate anul acesta
Preşedintele UDMR a precizat că sporurile nu vor fi eliminate în 2021, dat fiind că actuala coaliţie a anunţat că veniturile vor fi îngheţate la nivelul lui decembrie 2020.
„Nu în 2021 vor fi eliminate şi acest lucru trebuie să vă spun, fiindcă noi în decembrie am spus un lucru extrem de preţios şi extrem de clar – salariile, în 2021, vor fi la nivelul anului 2020, luna decembrie. Acest lucru înseamnă că salariul plus sporurile înseamnă venitul lunar pentru fiecare angajat.
Dacă noi am spus acest lucru în decembrie, trebuie să fie valabil şi în februarie. Nu putem spune că în februarie vedem un pic altfel şi mai tăiem, fiindcă atunci omul va avea mai puţini bani la sfârşitul lunii decât avea în decembrie”, a adăugat Kelemen Hunor.
El a subliniat că este nevoie de „o analiză serioasă”.
Citește și: