BioNTech a deschis o nouă fabrică pentru vaccinul antiCovid în UE: Primele doze produse la Marburg vor fi distribuite în aprilie

BioNTech a deschis o nouă fabrică pentru vaccinul antiCovid în UE: Primele doze produse la Marburg vor fi distribuite în aprilie

BioNTech a anunțat că a început săptămâna aceasta producția vaccinului antiCovid în noua sa fabrică din Marburg, Germania.

Noua fabrică va avea o capacitate anuală de producție de 750 de milioane de doze de vaccin Pfizer/BioNTech, iar primele doze vor fi distribuite începând cu luna aprilie, relatează portalul de specialitate BioPharma Reporter.

Cu toate acestea, procesul de producție din această fabrică va avea nevoie de aprobarea Agenției Europene a Medicamentulului (EMA), spune sursa citată.

”Vor fi introduse date din primele loturi în procedura de validare coordonată de EMA. Introducerea datelor se va face în perioada februarie-martie, iar după aprobare vom începe să livrăm partenerilor care se ocupă de umplerea dozelor. Abia după încheierea întregului proces, urmează distribuția către țări, în funcție de înțelegerea existentă cu fiecare guvern în parte”, spune producătorul.

ADVERTISING

Asta înseamnă că primele doze provenite din această fabrică vor fi distribuite în aprilie. Până la jumătatea anului, sunt așteptate a fi livrate 250 de milioane de doze din Germania către țările contractante.

Vești bune pentru UE, care a pariat pe Pfizer

Informația este o veste foarte bună, apreciază europarlamentarul Siegfried Mureșan, întrucât creșterea capacității de producție este ”foarte importantă pentru ca producătorii de vaccin să-și poată onora livrările către țările membre ale Uniunii Europene”.

ADVERTISING

”Aproximativ 1,2 miliarde de doze de vaccin a comandat Comisia Europeană în numele țărilor membre încă de anul trecut de la cei trei producători de vaccin autorizați la nivelul UE: Biontech / Pfizer (600 de milioane de doze), AstraZeneca (400 de milioane de doze) și Moderna (160 de milioane de doze)”, spune el într-o postare pe Facebook.

✅ Vești bune: crește capacitatea de producție a vaccinurilor anti-COVID-19 în Uniunea EuropeanăCompania Biontech a...

Posted by Siegfried Muresan on Friday, February 12, 2021

Promisiuni de creștere a numărului de doze

Pfizer și BioNTech lucrează la extinderea producției globale a vaccinului, promițând că vor produce 2 miliarde de doze în 2021, în creștere de la promisiunea inițială de a livra 1,3 miliarde de doze în acest an.

ADVERTISING

În Europa, Pfizer se bazează acum pe această nouă fabrică din Germania, alături de unitatea din Belgia.

De asemenea, prin parteneriatul cu compania franceză Sanofi, Pfizer mai speră să producă 125 de milioane de doze începând din luna iulie în fabrica sa din Frankfurt.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇